Rămâneţi aproape!

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi cele mai noi articole!

Sport

Polițiștii belgieni au reținut 5 suspecți în cazul șoferului român de TIR, ucis de un capac de canal care a străpuns parbrizul



Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru „asasinat”, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), transmite AFP.

Fapta s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă pe autostrada E42, între Liege şi Namur, potrivit AFP, Citată de Agerpres.

Cei cinci sunt bănuiţi că au proiectat în gol de pe un pod capacul de canalizare agăţat de o curea. Acesta a străpuns parbrizul unui camion, omorându-l pe loc pe şofer, un bărbat cu cetăţenie română.

Partenera şoferului, aflată alături de el în cabină, a reuşit să oprească vehiculul, evitând ieşirea de pe şosea.

Potrivit media locale, tinerii se aflau sub efectul protoxidului de azot, cunoscut şi ca „gaz ilariant” pentru efectele sale psihoactive, informaţie pe care parchetul din Namur nu a dorit să o comenteze.

Doi dintre suspecţi sunt minori şi toţi sunt originari din comuna Andenne, în apropiere de Heron, unde s-au produs faptele.

Şoferul român lucra pentru transportatorul spaniol Castillo Trans.

Editor : Liviu Cojan



Source link

ONews

About Author

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Sport

CEDO are un nou președinte. Un sloven o înlocuiește pe irlandeza Siofra O’Leary

Judecătorul sloven Marko Bosnjak a fost ales preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), urmând să o înlocuiască pe
Sport

„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își mutila și castra victimele a fost închis pe viață

Creierul din spatele unui grup care se ocupa cu modificări corporale extreme și care distribuia pe internet imaginile cu oameni