Mărturia unui proxenet închis în penitenciarul Rahova. Cum își racola victimele: „Îi promiteam totul și ofeream nimic”
Pentru traficanții de carne vie femeile sunt sume de bani și nimic altceva. Un traficant condamnat pentru proxenetism a povestit din spatele gratiilor cu racola tinerele din țara noastră prin metoda Loverboy. Adică le făcea să se îndrăgostească lulea de el și apoi le punea facă bani în numele iubirii. Urmăriți un reportaj în exclusivitate, filmat în penitenciarul Rahova, realizat de Teodora Chiuș și Claudiu Ristea.
Samir Sefe și-a tatuat pe umăr o femeie cu un lanț în gură, ceea ce în limbajul traficanților înseamnă că victima nu îi va reclama la poliție. Supersitiția însă nu i-a fost de ajutor, iar Samir mai are de stat încă 4 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de persoane. Visa în copilărie să se facă polițist, dar, în loc să îmbrace uniformă, a devenit cel vânat de poliție. La 21 de ani a început să racoleze fete.
Samir Sefe: Nu-mi era foarte greu, intram pe diferite site-uri. Cu cât era mai frumoasă, cu atât eu vedeam o sumă mai mare, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place. Îi promiteam totul și ofeream nimic. Practic îi cream vise, dar îi ofeream eșecuri. Îi promiteam o familie, apoi îi propuneam un schimb de experiență cu diferiți oameni contra cost.
Pentru ca femeile să cadă în plasă mai ușor, Samir etala pe rețelele de socializare o viață perfectă. Mergea la sală zilnic să arate cât mai bine și se poza cu mașini de lux.
Samir Sefe: Milă, vă dați seama că a fost, ți-e milă de un câine, darămite de un om căruia îi creezi vise și îi dai eșecuri, îmi părea rău să vezi că suferă, nu e ușor.
-O fată, câți clienți avea într-o zi normală?
-În timpul ăla, s-a nimerit să aibă 7, 8, 10 clienți. Trebuia să-i dai motive, de exemplu vreau să cumpăr mașina aia, îți place, da, ajută-mă să facem banii în două luni trebuie să achităm mașina.
Metoda folosită de Samir este una aplicată cu succes de traficanți. Femeile selectate de infractori sunt vulnerabile, lipsite de iubire și care cred că proxenetul le va oferi o viață mai bună peste noapte.
Matei Stănculescu, psiholog: O persoană care a fost traficată și a scăpat de acolo simte la nesfârșit ce a simțit când era captivă, mintea ei rămâne blocată acolo în trecut.
Cele mai recente date, din 2020, arată că Uniunea Europeană a identificat peste 2.000 de victime care provin din România. Asta în timp ce țara noastră spune cu sunt puțin peste 1.000. Numărul real de persoane traficate este însă necunoscut.
Editura: AP