Rămâneţi aproape!

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi cele mai noi articole!

Actualitate

Restricţii de trafic în Capitală, în weekend. Rutele alternative recomandate de polițiști



Traficul rutier va fi restricţionat în mai multe zone din Capitală cu ocazia desfăşurării mai multor evenimente, a anunţat, vineri, Brigada Rutieră.

În zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 10,00 şi 21,00, Primăria Municipiului Bucureşti – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană” pe Str. Zizin, segmentul de drum cuprins între Str. Foişor şi Str. Brânduşelor.

În acest context, se va restricţiona circulaţia autovehiculelor, începând zia de sâmbătă, orele 6,00, până în ziua de luni, orele 2,00.

Pe aceste tronsoane se vor desfăşura activităţi artistice, şi anume mini concerte stradale, spectacole de muzică şi dans, teatru de stradă, jocuri, ateliere, artişti amatori, statui vivante, activităţi de recreere şi sportive, artişti şi creatori urbani, precum şi zone de relaxare.

Tot sâmbătă şi duminică, Primăria Municipiului Bucureşti – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”, pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Bd. Dacia şi Splaiul Independenţei, fără afectarea traficului rutier în intersecţii.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona circulaţia vehiculelor, în perioada menţionată mai sus, în intervalul orar 9,00-23,00.

Pe durata restricţiilor instituite se va permite traversul pe Calea Victoriei, la intersecţiile cu Bd. Dacia, Str. Ştirbei Vodă, Str. George Enescu, Str. Ion Câmpineanu şi Bd. Regina Elisabeta.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă, conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor, sub supravegherea autorităţilor îndreptăţite, menţionează sursa citată.

Rute alternative recomandate de Brigada Rutieră

– Piaţa Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei;

– Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei.

Duminică, în intervalul orar 09,00-12,00, se va organiza un marş caritabil pe motociclete/mopede, pe banda I de circulaţie, pe traseul: Piaţa Constituţiei (parcare) – Bd. Unirii – Pod Şerban Vodă -Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Universităţii – Bd. Gheorghe Magheru – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – stânga Bd. Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Bd. Regele Mihai I – Piaţa Presei Libere – Şos. Bucureşti-Ploieşti – Aleea Privighetorilor – Str. Erou Iancu Nicolae.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor de circulaţie şi solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Tot duminică, se va desfăşura maratonul de ciclism „Prima Evadare” pe următorul traseu: Aleea Privighetorilor – Str. Vadul Moldovei – Pădurea Băneasa – Aleea Teişani – Aleea Padina – Pădurea Tunari – prin spatele Aeroportului Otopeni – Moara Vlăsiei – Pădurea Vlădiceasca – Baloteşti – Snagov – Complex Astoria (Snagov/Ilfov).

Pentru buna desfăşurarea a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat după cum urmează:

  • între orele 10,00 – 10,10, pe Aleea Privighetorilor;
  • între orele 10,00 – 10,30, pe Str. Vadul Moldovei şi pe Aleea Padina;
  • între orele 10,00 – 11,00, pe Aleea Teişani.
  • Vineri, sâmbătă şi duminică se va desfăşura evenimentul cultural „Simfonia Apei” în Piaţa Unirii – zona fântâni, între orele 20,30 – 22,30.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada menţionată mai sus, se va restricţiona traficul rutier, gradual, în funcţie de numărul de persoane, pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni), fără afectarea intersecţiilor.

Se recomandă ca rute ocolitoare:

  • Spl. Independenţei – Piaţa Unirii – Bd. Corneliu Coposu;
  • Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii – Spl. Unirii;
  • Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piaţa Universităţii.



Source link

ONews

About Author

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Actualitate

Sondaj: Donald Trump, învingător în 5 state-cheie la alegerile din noiembrie. De ce pierde procente Joe Biden 

Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times,
Actualitate

Casa Albă: Nu credem că în Gaza are loc un genocid

Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor