Joe Biden a evocat moartea fiului său, Beau, de Ziua Eroilor: Pierderile noastre nu sunt la fel. El a fost o victimă a cancerului
Președintele american Joe Biden i-a onorat luni pe soldații căzuți în luptă de Ziua Eroilor (Memorial Day), la Cimitirul Național Arlington. Acesta a depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut și a susținut un discurs în care l-a evocat pe fiul său, Beau, care a murit acum 9 ani în urma unei forme agresive de cancer la creier.
Biden a depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut într-o ceremonie solemnă, unde a fost însoțit de vicepreședintele Kamala Harris și de secretarul Apărării Lloyd Austin, informează Reuters.
„Ne adunăm în acest loc sacru, în acest moment solemn, pentru a ne aminti, pentru a onora sacrificiul sutelor de mii de femei și bărbați care și-au dat viața pentru această națiune”, a spus Biden în discursul susținut după ceremonie.
În cursul zilei, Biden a găzduit un mic dejun la Casa Albă în onoarea Zilei Veteranilor, care a inclus oficiali ai administrației, militari, veterani și membri ai familiei „Gold Star”, din c are fac parte cei care au pierdut o rudă apropiată în acțiuni militare.
Ceremonia de „Memorial Day”, la care a participat președintele SUA, este cea mai recentă dintr-un șir de evenimente în care Biden s-a concentrat pe personalul militar activ și pensionat, inclusiv prin rostirea unui discurs, sâmbătă, la Academia Militară West Point.
Săptămâna viitoare, președintele va călători în Normandia, Franța, unde este de așteptat să țină un discurs important despre eroismul forțelor aliate în cel de-al Doilea Război Mondial și despre amenințările continue la adresa democrației de astăzi.
9 ani de la moartea lui Joseph (Beau) Biden III
Joi se vor împlini 9 ani de la moartea fiului lui Biden, Beau, care a servit în Irak ca parte a Gărzii Naționale Delaware. Beau a murit din cauza glioblastomului, o formă extrem de agresivă de cancer la creier, despre care tatăl său crede că ar fi fost o consecință a expunerii la substanțele toxice emanate de gropile cu deșeuri din Irak.
„Săptămâna aceasta se împlinesc nouă ani de când mi-am pierdut fiul, Beau”, a spus Biden. „Pierderile noastre nu sunt aceleași. El nu a pierit pe câmpul de luptă. A fost o victimă a cancerului”, a spus președintele american.
„Durerea pierderii lui este cu mine în fiecare zi… la fel și mândria serviciului său”, a mai spus Joe Biden.
De Ziua Eroilor, fiecare mormânt din Arlington are un mic steag american poziționat cu atenție la exact o lungime de cizmă de piatra funerară. Steagurile au fost așezate de 1.500 de soldați din Regimentul 3 Infanterie al Armatei, mai cunoscut sub numele de Vechea Gardă. Regimentul a dus la îndeplinire tradiția, cunoscută sub denumirea de „Flags In”, chiar înainte de „Memorial Day” în fiecare an, începând cu 1948, când a fost desemnat ca unitate ceremonială oficială a armatei.
Editor : M.I.