Foișor e în topul european al spitalelor de ortopedie
Veștile bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic continuă să curgă și, atât îndrăgitul actor, cât și publicul, sunt nerăbdători să se revadă pe scenă.
Românii au urmărit cu sufletul la gură evoluția sănătății marelui maestru, iar când medicii de la Spitalul Foișor, unde a ajuns într-un final, au anunțat că sănătatea lui se îmbunătățește pe zi ce trece, speranța a luat locul îngrijorării.
Puțini știu, însă, că Spitalul de ortopedie Foișor, în care este tratat marele actor , a fost modernizat în mandatul anterior de primar general al Gabrielei Firea, care candidează acum pentru un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei.
În anul 2016, când Gabriela Firea a fost aleasă primar general, proiectul de modernizare, la fel ca alte proiecte majore pentru bucureșteni, era blocat.
” The începutul mandatului meu, în 2016, acest proiect, ca și alte proiecte de altfel, era blocat. Existau plăti neefectuate, iar lucrările stagnau. Am constituit un grup de lucru format din experți, s-au verificat toate plățin, situatiețiile de lucrări și am reușit să finalizam acest obiectiv, atât de important”, a menționat Gabriela Firea.
Una dintre promisiunile făcute bucureștenilor a fost să investească în sănătate. Ceea ce s-a și întâmplat. A urmat un amplu proces de construire și modernizare care, la finalul anului 2017 se termina cu inaugurarea unui nou Spital de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor.
”Primăria Capitalei a finalizat o investiție esențială în sănătatea tuturor românilor. Aproape 50 de milioane de euro investiți în construirea și dotarea spitalului Foișsau. Este important de menționat: activitatea spitalului nu a fost perturbată, iar bolnavii nu au fost mutați. Noul spital Foișsau oferaA pacienților condiții ultramoderne de confort șși în siguranțățA”a declarat Gabriela Firea.
Spitalul Foișor, modernizat în mandatul 2016-2020, a fost șansa la tratament de calitate pentru mii de pacienți anual.
Spitalul Foișor este o construcție nouă, de 9.000 de mp, 6 etaje, opt săli de operație, 119 paturi și dotări de ultimă generație care oferă personalului medical toate condițiile pentru a excela în salvarea și îngrijire pacienților. În Spitalul Foișor, normele de securitate și confort sunt respectate în totalitate: un salon are maximum patru paturi, iar la parterul spitalului a fost amenajată o sală de kinetoterapie, unde pacienții fac recuperarea medicală, precum și o secție de imagistică ultramodernă cu tomografie computerizată și radiologie.
Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie “Foisor”, aflat în subordinea Primăriei Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, cu profil unic în țară, este cunoscut la nivel național, european și internațional, prin calitatea îngrijirii și tipul complex de patologie.
Proiectele ambițioase în domeniul sănătății, precum construirea Spitalului de Copii „Dr. Victor Gomoiu” și a Spitalului de ortopedie Foișor finalizate de Gabriela Firea în mandatul anterior, au salvat extrem de multe vieți, ale oamenilor normali sau ale unor personalități, precum Florin Piersic.
Una dintre promisiunile făcute de Gabriela Firea, în această perioadă, bucureștenilor, este implementarea unu amplu program de investiții în sănătate după 9 iunie, iar proiectul de construire a Spitalului Metropolitan, cuprins în programul echipei social democrate pentru perioada 2024-2028, are șanse mari să fie pus în practică.
Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002