Japonezul cunoscut în toată lumea pentru că a cheltuit 14.000 $ ca să se transforme în câine vrea acum să devină alt animal
Un japonez care a cheltuit peste 14.000 de dolari pe un un costum realist de câine, pentru că visul lui era acela de a se transforma în border collie, spune acum că își dorește să devină alt animal.
Toco the Human Collie a spus că provocările sunt mari atunci când vrei să trăiești în pielea unui câine și are foarte multe dificultăți în deplasare, iar din acest motiv se gândește să imite alte animale.
„Câinii și oamenii au structuri osoase diferite și modul în care își îndoaie picioarele și brațele este diferit, așa că este foarte dificil să faci mișcări care să arate natural”, a spus Toco.
„Aș fi capabil să devin un alt câine, un panda sau un urs. O vulpe sau o pisică ar fi, de asemenea, drăguț, dar sunt prea mici”, a povestit Toco pentru un site japonez citat de New York Post.
Deși nu se știe exact ce planuri are și ce parte a regnului animal ar dori să o abordeze, este cât se poate de clar că Toco este foarte decis să facă o schimbare în viața lui.
Toco, care își împărtășește viața și experiența de a trăi ca câine pe canalul său de YouTube, a primit un val de critici legate de stilului său de viață.
În toamna anului trecut, într-un interviu acordat publicației citate, el a spus cât îi este de greu să meargă în patru picioare, dar că o face cu plăcere, pentru că foarte mulți dintre cei care îl urmăresc îi trimit încurajări și îi arată admirație.
Dincolo de interesele de natură financiară pe care le are acum făcând acest lucru, Toco spune că a visat să trăiască ca un animal cu mult înainte de a-și comanda costumul de collie. „Mi-am dorit să fiu un animal de când mă știu”, a spus el.
Editor : D.C.