Vaticanul își cere scuze după ce Papa Francisc a jignit homosexualii: „În Biserică este loc pentru toată lumea”
Vaticanul și-a cerut scuze, marți, după ce Papa Francisc a folosit un cuvânt jignitor la adresa homosexualilor, relatează Sky News.
Într-o declarație, Vaticanul a transmis că „Papa Francisc este conștient de articolele publicate recent despre o conversație, cu ușile închise, cu episcopii de la Conferința Episcopală Italiană”, care a avut loc săptămâna trecută.
„Așa cum a afirmat în mai multe rânduri, în Biserică este loc pentru toată lumea, pentru toți! Nimeni nu este inutil, nimeni nu este de prisos, este loc pentru toată lumea. Așa cum suntem noi, toți. Papa nu a avut niciodată intenția de a jigni sau de a se exprima în termeni homofobi și își cere scuze față de cei care s-au simțit jigniți de folosirea unui termen semnalat de alții”, mai transmite Vaticanul.
Vorbind în timpul adunării Conferinţei Episcopale Italiene săptămâna trecută, papa i-ar fi invitat pe episcopi să nu primească homosexuali în mod deschis în seminariile religioase, spunând că sunt deja prea mulţi „pederaşti”, conform celei mai apropiate traduceri.
El a folosit un cuvânt din dialectul Romei, „frociaggine”, considerat în italiană vulgar şi insultător pentru homosexuali, au scris mai multe publicații din Italia.
„Potrivit episcopilor contactaţi” de Corriere della Sera, „este evident că suveranul pontif nu era conştient de cât de insultătoare erau cuvintele sale în italiană”, a scris principalul cotidian italian pe site-ul său, potrivit AFP.
Unii dintre cei care au încercat să îl apere pe Sanctitatea Sa au spus că spaniola și nu italiana este prima sa limbă, iar Papa a mai făcut gafe lingvistice în trecut când a vorbit într-o altă limbă decât cea maternă, notează Sky News.
Argentinianul în vârstă de 87 de ani vorbește adesea informal, glumește folosind argoul și chiar înjură în privat, potrivit rapoartelor.
Papa a fost creditat ca fiind cel care a determinat Biserica Romano-Catolică să adopte o abordare mai primitoare față de comunitatea LGBT+. La începutul papalității sale, în 2013, a declarat: „Dacă o persoană este homosexual și îl caută pe Dumnezeu și are bunăvoință, cine sunt eu să judec?”.
Anul trecut, el a permis preoților să binecuvânteze cuplurile de același sex, ceea ce a declanșat reacții negative semnificative din partea conservatorilor.
Dar în 2018, el le-a spus episcopilor italieni să verifice cu atenție candidații la preoție și să respingă pe oricine este suspectat că este homosexual.
Într-un document din 2005, în timpul papalității lui Benedict al XVI-lea, Vaticanul a declarat că Biserica ar putea să-i admită în preoție pe cei care au depășit tendințele homosexuale timp de cel puțin trei ani. Dar documentul mai spunea, de asemenea, că cei cu tendințe homosexuale „adânc înrădăcinate” și cei care „susțin așa-numita cultură gay” ar trebui să fie excluși.
Editor : C.L.B.