‘Domnule Virgil Popescu, minciuna Are Picioare Scurte’
Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, a lansat un atac dur împotriva contracandidatului său, Virgil Popescu, acuzându-l de dezinformare și manipulare a severinenilor. Într-o declarație publică, Screciu a subliniat că extinderea rețelei de gaze naturale, o temă majoră de campanie, a fost tergiversată din cauza inactivității firmei Mehedinți Gaz.
“De obicei nu răspund contracandidaților, dar astăzi mă văd nevoit să dau replica unui contracandidat ce continuă să mintă cu nonșalanță și încearcă să păcălească severinenii,” a declarat Screciu. El a adăugat că de patru ani, Mehedinți Gaz nu a mai extins rețeaua de gaze pe banii săi, conform contractului de concesiune, în ciuda eforturilor Primăriei de a colabora cu această firmă.
Screciu a menționat că, pe vremea când Virgil Popescu era Ministrul Energiei, acesta a propus ca Mehedinți Gaz să fie preluată de Romgaz, o firmă puternică cu capital românesc, propunere acceptată de Consiliul Local. Cu toate acestea, promisiunile lui Popescu de a extinde rețeaua de gaze prin intermediul Romgaz nu s-au materializat.
“Am așteptat trei ani ca aceste lucruri să fie făcute cât mai repede, dar Primăria a fost nevoită să rezilieze contractul cu Mehedinți Gaz pentru a putea primi finanțare guvernamentală prin programul Anghel Saligny,” a explicat Screciu.
Primarul l-a acuzat pe Virgil Popescu că ar fi avocatul Mehedinți Gaz, îndemnând Primăria să renunțe la procesul cu această firmă care, potrivit lui Screciu, a umilit severinenii. De asemenea, Screciu a punctat că directorul Mehedinți Gaz, Adrian Iovănel, este membru marcant al PNL, acuzând astfel o complicitate politică.
Recent, Mehedinți Gaz a solicitat un certificat de urbanism pentru extinderea rețelei de gaze cu aproximativ 23 km, o investiție de câteva milioane de euro. Screciu a evidențiat că Popescu a prezentat public această investiție fără a specifica cine este investitorul, sugerând că ar fi meritul său personal.
Primarul a încheiat cu anunțul că proiectul de extindere a rețelei de gaze în municipiul Drobeta Turnu Severin a fost aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. În următorii doi ani, rețeaua va fi extinsă pe o lungime de 65 km, conectând 19.565 de gospodării, cu o investiție totală de 110 milioane de lei, din care 107,5 milioane provin de la bugetul de stat și 2,5 milioane de la bugetul local.
“Vom extinde rețeaua în tot municipiul Drobeta Turnu Severin și vom oferi cetățenilor noștri accesul la gaze naturale, îndeplinindu-ne astfel promisiunile făcute,” a concluzionat Screciu, subliniind că acțiunile și realizările concrete vor demonstra adevărul.
Replica integrală a primarului Marius Screciu:
DOMNULE VIRGIL POPESCU, MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE
De obicei nu răspund contracandidaților, dar astăzi mă văd nevoit să dau replica unui contracandidat ce continuă să mintă cu nonșalanță și încearcă să păcălească severinenii.
O temă de campanie electorală o reprezintă exinderea rețelei de gaze naturale.
Dacă astăzi, Severinul nu are încă o rețea de gaze, vinovatul principal îl reprezintă firma Mehedinți Gaz.
Toate demersurile noastre de a colabora cu această firmă, ca să-și ducă la bun sfârșit Contractul de Concesiune, au fost în zadar. De aproximativ 4 ani, firma nu a mai extins 1 metru de rețea pe banii lor, conform Contractului de Concesiune.
Pe vremea când era Ministrul Energiei, domnul Virgil Popescu, a venit cu ideea ca Mehedinți Gaz să fie preluată de Romgaz, firmă puternică cu capital românesc, propunere cu care, atât eu cât și Consiliul Local, am fost de acord.
Mai mult, o să vă prezint mai jos ieșirile publice ale domnului Virgil Popescu, în care declara că extinderea rețelei de gaze se va face în scurt timp prin intermediul companiei Romgaz.
A stat în pixul domnului Ministru, pentru că avea în subordine Romgaz, ca aceste lucruri să fie făcute cât mai repede.
După trei ani de așteptare, Primăria a luat decizia să rezilieze Contractul cu Mehedinți Gaz, aceasta fiind singura soluție de a primi finanțare de la Guvern, prin programul Anghel Saligny și astfel să continuăm extinderea rețelei de gaze.
Cine credeți că este avocatul Mehedinți Gaz și ne tot îndeamnă să renunțăm la procesul cu această firmă care a umilit severinenii?
Domnul Virgil Popescu.
Cine credeți că este director la Mehedinți Gaz?
Domnul Adrian Iovănel, membru marcant P.N.L.
Mai mult decât atât, cu toate că nu au un leu în cont și o lungă perioadă de timp au avut conturile blocate pentru neplată, Mehedinți Gaz a înaintat zilele trecute un document prin care solicita un Certificat de urbanism pentru extinderea rețelei de gaze pentru aproximativ 23 km, o investiție de câteva milioane de euro.
Într-o postare publică, cine credeți că vine și prezintă investiția Mehedinți Gaz, fără a indica cine este investitorul, ca și cum ar fi a lui?
Domnul Virgil Popescu.
Toate acestea ne arată faptul că domnul Virgil Popescu s-a transformat în apărătorul vehement al Mehedinți Gaz, iar minciunile și modul în care dorește să păcălească severinenii sunt evidente.
Dacă din 2019 până astăzi, acest operator nu a realizat 1 metru de rețea pe banii lui, rețeaua s-a dezvoltat pe banii cetățenilor și Primăriei, cum ar putea crede cineva că până la sfârșitul anului, acest operator ar putea construi 23 km de rețea, având și conturile goale, asa cum sustine Domnul Virgil Popescu?
Minciuni electorale marca VIRGIL POPESCU.
Ca să clarific acest subiect încă o dată, anunț că proiectul de extindere a rețelei de gaze în municipiul Drobeta Turnu Severin a fost primit la finanțare prin Programul Național de Investiții ANGHEL SALIGNY.
Vom extinde rețeaua în tot municipiul Drobeta Turnu Severin, pe o lungime de 65 de km, într-un termen de 2 ani de la semnarea contractului de finanțare.
Astfel, vor fi racordate 19.565 de gospodării (consumatori casnici) din municipiu, valoarea investiției fiind de 107,5 milioane de lei, bani proveniți de la bugetul de stat, la care se adaugă 2,5 milioane de lei de la bugetul local.