Rămâneţi aproape!

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi cele mai noi articole!

Sci / Tech

Un cățel pierdut de proprietari în urmă cu doi ani a fost găsit întâmplător de polițiștii de la Protecția animalelor



Un câine care a fost pierdut de proprietarii săi din Timişoara în urmă cu doi ani a fost găsit, joi, de poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin pe o stradă din comuna Fârliug. Patrupedul a fost predat ulterior stăpânilor săi.

Câinele a fost văzut pe stradă nesupravegheat, în timp ce poliţiştii efectuau verificări în comuna Fârliug privind respectarea de către stăpânii de animale a condiţiilor de deţinere a acestora.

„După ce l-au scanat cu ajutorul cititorului de microcipuri şi au făcut verificări în Registrul Evidenţei Câinilor cu Stăpân, poliţiştii au constatat că acel câine aparţinea unei familii din Timişoara şi era pierdut încă din anul 2022. Fiind contactaţi de poliţişti, proprietarii au venit imediat din Timişoara, pentru a-şi recupera câinele. Bucuria revederii a fost pe măsură atât pentru stăpâni, cât şi pentru animal”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, potrivit Agerpres. 

Poliţiştii reamintesc, prin acest caz, importanţa respectării legii în privinţa obligativităţii microcipării şi înregistrării câinilor de către proprietari.

„Câinii se identifică prin microcipare în termen de maxim 90 de zile de la fătare, dar, în orice caz, înainte de vânzarea sau donarea cu titlu gratuit ori scoaterea în spaţii publice a acestora. Neidentificarea câinilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei”, a precizat sursa citată.

Editor : C.L.B.



Source link

ONews

About Author

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Sci / Tech

Parchetul European ameninţă că dă în judecată Comisia Europeană. Kovesi i-a scris Ursulei von der Leyen (Politico)

Laura Codruţa Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO) – însărcinat cu investigarea infracţiunilor financiare grave care afectează interesele UE – a
Sci / Tech

Expert: România a început testarea antidrog a apelor reziduale. Autoritățile au aflat când consumă românii cocaină și ecstasy

Suntem de trei ori peste media europeană la consumul de anestezic pentru cai sau vaci. Asta, deoarece ketamina este ieftină