Verișorul Raisei, copila de doi ani ucisă în Dolj, a fost arestat preventiv
Adolescentul de 15 ani, din judeţul Dolj, care şi-a ucis verişoara de doi ani şi jumătate a fost arestat preventiv. Magistraţii Tribunalului Dolj au admis propunerea procurorilor.
Codreanu Nicolas Masi, adolescentul de 15 ani care şi-a ucis verişoara de doi ani şi jumătate a fost arestat preventiv, joi, printr-o decizie a Tribunalului Dolj.
„Dispune arestarea preventivă a inculpatului Codreanu Nicolas Masi pe o durată de 30 de zile, de la 30.05.2024 până la data de 28.06.2024 inclusiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat”, este decizia magistraţilor, potrivit News.ro.
Aceştia au respins solicitarea inculpatului referitoare la arestul la domiciliu.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au transmis, joi, că poliţiştii au fost sesizaţi, luni, cu privire la dispariţia Raisei Maria Nicoleta Stan, în vârstă de doi ani şi cinci luni, care ar fi putut fi victima unor acţiuni cu violenţă.
În urma căutărilor, trupul fetiţei a fost găsit într-o zonă cu vegetaţie abundentă situată în spatele imobilului unde aceasta a fost văzută ultima dată în viaţă şi a început cercetatea la faţa locului.
„În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar şi asfixiei mecanice prin strangulare. În urma administrării mai multor mijloace de probă, s-a conturat ipoteza conform căreia minorul Codreanu Nicolas Masi, în vârstă de 15 ani, a fost persoana care a produs leziunile de violenţă menţionate anterior, în urma cărora a rezultat decesul victimei Stan Raisa Maria Nicoleta”, au precizat procurorii.
Ei au adăugat că pe hainele băiatului suspectat a fost găsit sângele fetiţei.
„Relevantă în cauză a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor Codreanu Nicolas Masi, în urma examinării fizice a acestuia. Conform concluziilor acestei expertize, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei Stan Raisa Maria Nicoleta. Având în vedere faptul că din probele administrate până în prezent a reieşit că minorul Codreanu Nicolas Masi, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei Stan Raisa Maria Nicoleta datorată vârstei foarte fragede (2 ani şi 5 luni), i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi a strangulat-o folosind o funie din material textil”, a transmis sursa citată.
Editor : C.L.B.