Franţa anunţă că a dejucat planul unui atentat care urma să aibă loc în timpul Jocurilor Olimpice
Ministerul de Interne francez a anunţat, vineri, că a arestat un bărbat care pregătea un atentat pe stadionul Geoffroy-Guichard, din Saint-Etienne, în timpul turneului olimpic de fotbal.
Un cetăţean cecen a fost arestat la 22 mai la Saint-Etienne de către Direcţia Generală de Securitate Internă, a anunţat vineri Ministerul de Interne francez.
Bărbatul, în vârstă de 18 ani, pregătea un atac care viza stadionul Geoffroy-Guichard din Saint-Etienne, care va găzdui meciuri de fotbal din cadrul turneului olimpic de fotbal. Atacul urma să se petreacă în perioada desfăşurării Jocurilor Olimpice, potrivit News.ro.
Ministerul de Interne a indicat faptul că îl suspectează pe bărbatul arestat că ar fi vrut „să comită un atac de inspiraţie islamistă” şi că „ar fi dorit să atace spectatorii, dar şi forţele de ordine”.
Editor : Liviu Cojan