Ciolacu: Eu voi face propunerea de comisar european. Îmi doresc să avem în zona economică
Marcel Ciolacu a spus duminică seara, la Prima News, că dacă alegerile europarlamentare nu ar fi fost comasate cu cele locale, prezența la vot în 9 iunie ar fi fost de sub 25%. „Ce legitimitate politică ai cu un vot de 25%?”, a întrebat, retoric, Ciolacu, potrivit G4Media.ro.
Premierul a specificat că PSD va continua să facă parte din grupul social-democraților la nivel european, și nicidecum din grupul PPE, din care fac parte liberalii. În consecință, eurodeputații PSD nu o vor vota pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat de președinte al Comisiei Europene, aceasta fiind candidata PPE.
„Eu îl susțin pe comisarul Nicolas Schmit, că el este candidatul social-democraților europeni. El ne-a ajutat cu proiectele pentru România. Pe dnă Ursula o respectăm, dar în privința candidaturii la președinția susținem decizia social-democraților”, a comentat Ciolacu.
În ceea ce privește postul de comisar european propus de România, Marcel Ciolacu a răspuns că atributul nominalizării comisarului revine primului ministru și că el își dorește să fie ocupat comisariatul economic, „pentru că economia este cea mai importantă la nivel european”.
„Atributul primului ministru este să numească comisarul, iar președintele (Klaus Iohannis – n.red) fiind reprezentantul României în Consiliu European duce decizia mai departe. Sigur, va fi o consultare, nu este ce îmi trece mie prin cap, dar propunerea de comisar eu o voi face. (…) Eu îmi doresc să avem Comisarul în zona economică. Politica acum este doar despre economie. Este foarte important, toate modificările sunt în economie”, a spus Ciolacu.
Editor : Liviu Cojan