Rămâneţi aproape!

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi cele mai noi articole!

Sci / Tech

Raport: Mii de oameni fără adăpost au fost scoși din Paris înaintea Jocurilor Olimpice. „Puterea îi consideră indezirabili”



Mii de oameni fără adăpost au fost scoși din Paris și din împrejurimi, în cadrul unei operațiuni de „curățenie” înainte de Jocurile Olimpice, spun activiștii citați de The Guardian.

Printre cei mutați se numără solicitanții de azil, precum și familii și copii aflați deja într-o situație precară și vulnerabilă, a declarat grupul Le Revers de la Médaille, care reprezintă 90 de asociații, într-un raport publicat luni.

De asemenea, poliția a luat măsuri represive împotriva lucrătorilor sexuali și a persoanelor dependente de droguri, scoțându-i din rețelele lor în care puteau primi asistență medicală și sprijin vital.

„Regiunea Île-de-France a fost golită de unii dintre oamenii pe care puterea îi consideră indezirabili”, potrivit raportului.

Grupul a spus că expulzările și desființarea taberelor de corturi din Paris și din jurul orașului s-au intensificat din aprilie anul trecut, iar 12.545 de persoane au fost mutate în ultimele 13 luni.

Paul Alauzy, coordonator pentru monitorizarea sănătății la Médecins du Monde, a acuzat autoritățile de „purificare socială” a celei mai vulnerabile populații a orașului, pentru ca Parisul să „apară în cea mai măgulitoare lumină posibilă” la Jocurile Olimpice.

El a spus că oamenii sunt transportați cu autobuzul către centre regionale temporare înființate anul trecut, ca o soluție pe termen scurt a problemei.

„Ascund mizeria sub preș. Dacă aceasta ar fi într-adevăr o soluție bună a problemei, oamenii s-ar lupta să se urce în autobuze. Dar nu se întâmplă asta”, a mai spus Alauzy.

Grupul de asociații a spus că este nevoie de cel puțin 20.000 de case în toată Franța, inclusiv 7.000 în regiunea Île-de-France, pentru a oferi o soluție pe termen lung pentru persoanele fără adăpost. Primăria Parisului a elaborat un plan pentru a asigura 1.000 de locuri de cazare de urgență, dar acesta nu a fost încă aprobat de prefect, a adăugat reprezentantul statului.

„Această curățenie se bazează pe o dublă abordare a dispersării, pentru a evita crearea unor așezări neoficiale care ar fi prea vizibile și îndepărtarea din zona pariziană a acelor persoane care se află într-o situație foarte precară și care pot ocupa spațiul public. Deși aceste politici publice sunt în vigoare de câțiva ani, o serie de indicatori ne fac să credem că Jocurile Olimpice acționează ca un accelerator”, se arată în raport.

Anne Hidalgo, primarul Parisului, a spus că primăria a cerut guvernului, care este responsabil pentru locuințele de urgență, să elaboreze un plan credibil pentru adăpostirea celor aproximativ 3.600 de oameni care trăiesc pe străzile capitalei „de ani de zile”. Anul trecut, ea spunea că nimeni nu va fi forțat să părăsească orașul.

Editor : M.B.



Source link

Avatar

ONews

About Author

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Sci / Tech

Parchetul European ameninţă că dă în judecată Comisia Europeană. Kovesi i-a scris Ursulei von der Leyen (Politico)

Laura Codruţa Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO) – însărcinat cu investigarea infracţiunilor financiare grave care afectează interesele UE – a
Sci / Tech

Expert: România a început testarea antidrog a apelor reziduale. Autoritățile au aflat când consumă românii cocaină și ecstasy

Suntem de trei ori peste media europeană la consumul de anestezic pentru cai sau vaci. Asta, deoarece ketamina este ieftină