Dacă eram sluga lor, nu ajungeam la pușcărie
Liviu Dragnea a făcut noi declarații despre statul paralel, în plin scandal de la SRI, generat de dosarul deschis de DNA generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Dragnea spune că nu a executat niciodată ordinele statului paralel și că de asta a și fost condamnat!
„Dacă mă temeam nu mai mergeam la pușcărie. Dacă acceptam față de Maior, Helvig, Iohannis, eram în altă poziție acum, dacă acceptam să fiu slugarnic”, a spus Liviu Dragnea la Culisele Statului Paralel.
În trecut, fostul premier Victor Ponta l-a acuzat pe Liviu Dragnea că ar fi participat la o tăiere de porc la SRI!
Ex-premierul Victor Ponta a susținut că Liviu Dragnea a participat, în decembrie 2013, alături de Laura Codruța Kovesi, la o tăiere de porc în curtea vilei T14 a SRI. „Lucrurile stau în felul următor: eu nu am vrut să intru în aceste discuții care mi se par totuși de un nivel mult prea scăzut, domnul Dragnea s-a tot prezentat ca luptător împotriva sistemului și mi-am adus aminte cum era cel mai bun prieten de fapt. Știți dumneavoastră, vă zice ceva și în privat e cu porcul. Dar haideți să lăsăm minciunile din trecut ale domnului Dragnea, să ne uităm la minciunile de astăzi, la faptul că oamenii așteaptă salariile, pensiile și nu le au”, a declarat fostul premier PSD.
Dragnea a negat vehement dezvăluirile lui Ponta
„Eu nu am fost în decembrie 2013 la nicio întâlnire de genul acesta, dar, dacă este adevărată povestea cu porcul, eu cred că acel porc este un nesimțit și chiar un penal. Și ar trebui să se verifice foarte atent această situație. Trei, eu zic că asta este o perioadă în care trebuie să vorbească niște oameni care încă sunt în funcții, niște oameni care au fost în funcții. Și care să vorbească de lucruri serioase. Se discută în ultima perioadă despre sistem, despre posibile defecțiuni ale sistemului, despre posibile acțiuni ilegale, despre posibile colaborări ilegale între instituții. Nu cred că discutăm acum de povestea porcului. Dumnevoastră aveți o problemă cu porcul, eu am o problemă cu oaia (…) Despre genul acesta de informații, care apar din partea diverselor persoane fizice sau juridice nu înseamnă că nu vom vorbi o dată. Nu acum este momentul. Acum, trebuie să vorbească alții. Când va fi cazul să vorbim, vom vorbi”, a declarat Liviu Dragnea, la Parlament.