The Guardian: Cum a afectat căldura mortală rezultatul alegerilor din India și speranțele partidului premierului Modi
Partidul Bharatiya Janata (BJP), condus de premierul Indiei, Narendra Modi, a obținut mai multe mandate decât alianța de opoziție, dar victoria sa se simte mai mult ca o înfrângere, notează un articol de opinie publicat de The Guardian.
În zilele premergătoare alegerilor, principalul slogan al BJP a fost „Abki baar, 400 Paar”, un apel către alegători pentru a trimite mai mult de 400 dintre candidații săi în parlamentul cu 543 de membri. Acest slogan, rostit de Modi la mitingurile sale de campanie, a stabilit un obiectiv ambițios pentru partid. Majoritatea sondajelor la ieșirea de la urne au prezis o victorie masivă a BJP, iar, acum, rezultatele, în condițiile în care acest partid a obținut doar 240 de locuri, sugerează că electoratul a trimis un mesaj negativ partidului de guvernământ și i-a tăiat din orgoliu.
Un exemplu dat este ce s-a întâmplat în circumscripția Faizabad.
Faizabad, în statul Uttar Pradesh, include și orașul Ayodhya. În ianuarie, Modi a inaugurat, cu mare fast, un templu construit pe locul unde o mulțime hindusă demolase o moschee din secolul al XVI-lea. Deschiderea templului nu numai că a dus la îndeplinire o promisiune veche de trei decenii a BJP, dar a și cimentat noțiunea de India ca stat majoritar hindus.
Ceremoniile de inaugurare au fost conduse de Modi, iar acesta a stat în interiorul templului, în centrul său cel mai sfânt, alături de șeful grupului militant ultranaționalist hindus Rashtriya Swayamsevak Sangh (RSS). Modi a numit acel moment „începutul unei noi ere”, dar pentru mulți a însemnat sfârșitul idealurilor seculare care stau la baza ideii de India.
Și totuși, unul dintre cele mai importante rezultate ale acestor alegeri a fost înfrângerea candidatului BJP în Ayodhya.
Inaugurarea templului și spectacolul televizat la care au participat celebrități nu au mai contat în cele din urmă. În schimb, pentru alegători au fost mai presante problemele privind șomajul și creșterea prețurilor. Un sondaj de opinie care acoperea 19 dintre cele 28 de state indiene a arătat că, deși 22% dintre oameni au considerat că templul a fost acțiunea „cea mai apreciată” a guvernului Modi, doar 8% au spus că aceasta a fost principala lor preocupare. În schimb, șomajul a fost principala preocupare pentru 27% dintre cei chestionați.
Acest lucru nu a fost evidențiat în transmisiunile studiourilor de televiziune din India, unde prezentatorii entuziaști au reflectat declarațiile agresive ale lui Modi, în special ostilitatea și lipsa de toleranță pentru musulmani. Însă nu a existat niciun val de susținere pentru Modi. A existat doar valul de căldură. Chiar săptămâna aceasta, în orașul Patna, în estul Indiei, un bărbat pe nume Ashutosh Pandey a declarat pentru autorul articolului că nivelul de căldură s-a dovedit fatal pentru oamenii din satul său: el nu avea de gând să riște pentru a vota, și nici mama sa.
Oamenii din Patna au votat pe 1 iunie, ultima zi din programul de votare în șapte etape. În Patna, temperatura a depășit 40 de grade Celsius. Ziarele locale au publicat anunțuri guvernamentale care îi îndemnau pe alegători să își exercite dreptul de vot, precum și anunțuri de jumătate de pagină de la ministerul sănătății care ofereau sfaturi despre cum să evite insolația. În zilele premergătoare votului din Patna, au existat relatări despre personal din secții de votare care ar fi murit din cauza căldurii. În capitala Delhi au existat proteste privind lipsa apei. Săptămâna trecută, temperatura în Delhi a ajuns la 49,9 grade Celsius.
S-ar putea spune că temperaturile copleșitoare au fost un obstacol în calea democrației, pentru că multora – în special celor săraci, care trebuie să-și câștige existența sau care nu au mijloace de transport – le-a fost imposibil să se gândească să stea la coadă pentru a vota.
Punctul crucial de remarcat aici este că nu a figurat deloc căldura printre trăirile răsunătoare transmise de candidați de la tribună. Cunoscutul activist de mediu Ashish Kothari i-a declarat autorului articolului că „toate dimensiunile crizei climatice” au lipsitt atât din manifestele BJP, cât și din cele ale Congresului. În fața unei astfel de tăceri, a revenit Înaltei Curți din Delhi să avertizeze asupra efectelor încălzirii globale săptămâna trecută: Curtea a avertizat că Delhi s-ar putea transforma în curând într-un „deșert arid”.
Poate că rezultatele alegerilor conțin o mică promisiune de schimbare. Electoratul indian a resuscitat o opoziție viabilă în parlament – o posibilitate care părea îndepărtată atunci când canalele de televiziune prognozau un triumf inevitabil și copleșitor al BJP. Drama politică rămâne, cu alianțe schimbătoare în zilele următoare. „Dar toate acestea vor părea obișnuite, poate banale, și cu siguranță iresponsabile și mortale, atunci când efectele supraîncălzirii și ale lipsei de apă se vor răspândi în India”, notează autorul.
„Adevărul despre schimbările climatice este că acestea exacerbează inegalitățile sociale și, odată ce multiplele crize vor începe să se desfășoare în viitor, una dintre primele victime va fi credința în democrație pe care o trăim cu toții în acest moment amețitor”, conchide materialul autorului indian.
Editor : A.C.