Rămâneţi aproape!

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi cele mai noi articole!

Actualitate

Un schior de cupă mondială și iubita lui au căzut pe munte, de la 700 de metri. Au fost găsiți legați unul de celălalt



Un sportiv de cupă mondială și iubita lui au murit după ce au căzut pe munte, în Italia, de la aproximativ 700 de metri înălțime.

Jean Daniel Pession, de 28 de ani, membru al lotului național italian de schi viteză, și Elisa Arlian, instructoare de schi și profesoară, de 26 de ani, au murit „într-un tragic accident montan”, a transmis într-un comunicat Federația de Sporturi de Iarnă din Italia, potrivit Sky News.

Accidentul s-a petrecut pe Muntele Zerbion, în stațiunea Champoluc din regiunea Văii Aosta.

Cei doi plecaseră de dimineață pentru a escalada un vârf pe care îl cunoșteau amândoi și nu au mai revenit acasă. Familiile lor s-au alarmat și au alertat echipajele de salvare.

Au fost trimise elicoptere care au survolat zona ore întregi, însă nu s-a descoperit niciun indiciu despre prezența celor doi sau despre un eventual accident.

După ore de căutare, când a devenit clar că se întâmplase o tragedie, salvatorii au folosit semnalul de telefonie mobilă pentru a identifica locul în care se aflau cei doi și i-au găsit legați unul de celălalt, lucru obișnuit pentru cei care urcă pe munte.

În operațiune au fost implicate echipe de salvare alpină, poliție și pompieri.

Președintele consiliului regional al Văii Aostei, Alberto Bertin, a declarat că întreaga comunitate traversează un „moment de profundă tristețe”. „Două vieți tinere curmate de un accident pe un munte, acel munte care a fost pasiunea lor”, a spus acesta.

Pession s-a situat pe locul 15 în clasamentul final al Cupei Mondiale din 2021 și a terminat pe locul 22 în concursul de schi viteză, la Campionatele Mondiale din 2022.

Editor : D.C.



Source link

Avatar

ONews

About Author

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

Actualitate

Sondaj: Donald Trump, învingător în 5 state-cheie la alegerile din noiembrie. De ce pierde procente Joe Biden 

Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times,
Actualitate

Casa Albă: Nu credem că în Gaza are loc un genocid

Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor