Președintele în exercițiu al Mexicului, Andrés Manuel López Obrador – cunoscut de obicei sub inițialele sale, AMLO – este atât de popular încât aproape sigur ar fi câștigat un alt mandat dacă numele său ar fi fost pe buletinul de vot duminica trecută.

Dar Constituția Mexicului are o limită strictă de un mandat pentru președinți. Așa că, în schimb, Claudia Sheinbaum, un specialist în climă și fostul primar al orașului Mexico pe care López Obrador l-a uns drept succesor ales, a candidat și a câștigat o victorie zdrobitoare.

Limitele prezidențiale pentru un singur mandat sunt relativ rare. Multe țări, precum SUA și Franța, permit doi termeni. În sistemele parlamentare precum Marea Britanie, Spania și Canada, nu există limite de mandat: prim-miniștrii sunt aleși din punct de vedere tehnic de partidul lor, nu de alegători (deși oficialii de partid care îi aleg sunt adesea aleși de public) și pot rămâne în funcție ca atâta timp cât șefii lor de partid, guvernul și colegii lor parlamentari îi susțin.

Dezavantajele unei limite de un singur mandat sunt destul de evidente: un președinte ales s-ar putea să înceapă abia în pasul său către un obiectiv ambițios de politică pe termen lung sau o reformă structurală. Plecarea după un mandat ar putea însemna că o lucrare importantă este lăsată neterminată sau ușor ștearsă de un succesor.

Unii ar putea argumenta că întregul concept de limite de termen este nedemocratic. Scopul lor, la urma urmei, este de a împiedica publicul să-și aleagă candidatul de primă alegere dacă persoana respectivă a ocupat deja funcția pentru timpul maxim permis.

Deci, de ce nu ar trebui alegătorii să aleagă singuri?

Răspunsul, spun experții, constă în echilibrul delicat necesar pentru a proteja democrația de ea însăși.

Limitele de mandat pot proteja împotriva forțelor care altfel ar face sistemele prezidențiale vulnerabile la revenirea democratică sau la autocrație. Și nu există o soluție universală: unele țări pot beneficia mai mult de limite pe termen mai scurt dacă, de exemplu, au un nivel ridicat de corupție sau o istorie recentă a dictaturii.

Da, poți avea prea multă democrație

De-a lungul multor ani de discuții cu experți care studiază retragerea democratică, am auzit adesea câteva sfaturi aparent ciudate: dacă vrei să protejezi democrația, cel mai bine este să nu ai de asemenea mult din ea.

Știu, sună paradoxal. Dar sistemele democratice au nevoie de mai mult decât alegerea alegătorilor pentru a fi stabile. De asemenea, au nevoie de controale și echilibrări pentru a preveni ca o persoană sau o parte să acumuleze prea multă putere și instituții care pot face sistemul să funcționeze.

Luați referendumuri. Sunt adesea descriși ca fiind cea mai pură formă de democrație, dar oamenii de știință politică au descoperit că o pot submina mai degrabă decât să o susțină. Deoarece alegătorii tind să lucreze din experiență sau informații relativ reduse, referendumurile pun adesea puterea în mâinile elitelor care pot modela narațiunile din mass-media. Iar voturile directe tind să fie volatile, dezvoltând sentimente partizane care nu au legătură.

Consecințele referendumului pentru Brexit, în jurul căruia a fost răspândită dezinformarea, confirmă această critică. Cincizeci și șase la sută dintre britanici spun acum că votul pentru părăsirea UE a fost o greșeală și doar 9% consideră Brexit un succes, potrivit unui sondaj recent YouGov.

Deci, deși alegerea neîngrădită a votului, fie pentru o politică sau pentru un președinte, poate părea cea mai pură opțiune democratică, nu este întotdeauna cea mai bună. Alegătorii ar putea să nu realizeze că realegerea președinților pentru mandate multiple le-ar putea permite să-și consolideze puterea, subminând în cele din urmă democrația pe termen lung. Limitele de termen creează protecții automate în sistem.

Un tampon împotriva aspiranților dictatori

În timpul așa-numitului „al treilea val” de democratizare de la sfârșitul secolului al XX-lea, țările care părăseau autoritarismul – inclusiv multe din America Latină – au scris noi constituții pentru a consacra normele democratice, incluzând adesea limite de mandat.

Ele reprezentau „un control important asupra puterii executive pentru a ne asigura că acele regimuri autoritare nu ar putea reapariția”, a spus Kristin McKie, politolog la Universitatea St. Lawrence din New York.

Limita mandatului prezidențial al Mexicului datează de mai bine de un secol de la revoluția care a pus capăt „Porfiriato”, un regim dictatorial condus de Porfirio Díaz, care a condus Mexicul timp de aproape 30 de ani.

„Stăpânirea prelungită a lui Díaz asupra puterii a fost una dintre cauzele revoluției mexicane”, a spus Mariano Sánchez-Talanquer, politolog la El Colegio de México din Mexico City. „„Sufragiu efectiv, fără realegeri” a fost unul dintre strigătele de raliu ale revoluției.”

Revoluția din 1910 nu a adus democrație, ci a introdus unul dintre cele mai lungi regimuri autoritare cu un singur partid din istorie. Guvernele din acea epocă încă respectau litera legii cu privire la realegere, președinții deținând mandatul timp de șase ani și apoi predau puterea unui succesor ales care avea să „câștigă” alegerile necompetitive.

Această tradiție a însemnat că, atunci când Mexicul a făcut în cele din urmă tranziția către democrație la sfârșitul secolului al XX-lea, interzicerea realegerii prezidențiale a fost o normă solidă. Să încerci să evadezi sau să o schimbi ar fi fost tabu, chiar și pentru un președinte popular precum AMLO.

O serie de experți mi-au spus că limita de un mandat a Mexicului a fost un lucru bun, mai ales că mandatele prezidențiale, la șase ani, sunt deja destul de lungi.

„Puterea regulii de interzicere a realegerii în Mexic ajută la protejarea țării împotriva decăderii democratice”, a spus Sánchez-Talanquer.

Steven Levitsky, politolog de la Harvard și coautor al cărții „How Democracies Die”, a fost de acord. „Pentru o nouă democrație sau o democrație fragilă, rotația la putere este esențială”, a spus el, adăugând: „Un alt mandat de șase ani al AMLO, cred, ar fi fost foarte periculos”.

Într-un număr de alte țări din America Latină, inclusiv Venezuela, demontarea sau sustragerea limitelor mandatului a fost o tactică eficientă pentru liderii populiști care ajung la putere în mod democratic, doar pentru a submina democrația odată ce au ajuns în funcție.

Și dacă o limită de termen este ignorată o dată, probabil va fi ignorată din nou. Cu cât președinții sunt mai mult în funcție, cu atât au mai multe oportunități de a-și împacheta instanțele cu aliați pentru a-și marca agenda.

Aceste efecte sunt și mai semnificative în țările cu niveluri ridicate de corupție și în care politicienii schimbă câștiguri materiale, cum ar fi locuri de muncă sau contracte guvernamentale, pentru sprijin politic. Termeni mai lungi înseamnă mai mult timp pentru a construi rețele de patronaj pentru a susține puterea personală.

Nu toți politicienii au nevoie de limite de mandat

Interesant este că limitele mandatelor nu par să fie la fel de importante pentru legiuitori. Pentru ei, experiența este foarte valoroasă, a spus McKie, iar limitele de mandat pot face organele legislative mai puțin eficiente în elaborarea politicilor. Deoarece puterea legislativă trebuie exercitată în colaborare, există mai puțin risc ca un singur membru al unui congres sau parlament să câștige suficientă autoritate pentru a demonta democrația.

Chiar și limitele mandatului prezidențial nu sunt totuși un glonț de argint pentru protejarea democrației. În Mexic, „sunt nori la orizont”, a spus Sánchez-Talanquer. Sheinbaum a promis că va sprijini pachetul de reforme constituționale propus de AMLO, care ar concentra mai multă putere în președinție prin slăbirea partidelor de opoziție și transformând judecătorii și autoritățile electorale în oficiali aleși supuși unui vot popular. Judecătorii și oficialii aleși sunt adesea un control mai puțin eficient asupra celorlalte ramuri ale guvernului, în special atunci când politicienii pe care ar trebui să-i verifice sunt din propriul partid sau sunt foarte populari în rândul publicului.

Și deși AMLO va părăsi oficial mandatul la sfârșitul mandatului său, rămâne de văzut cât de multă influență ar putea avea asupra lui Sheinbaum.