Sondaj Epsilon POLL – Gabrila Firea l-ar fi depășit pe Nicușor Dan, cu doar 2 zile înainte de alegeri
Un nou sondaj efectuat în București arată că Gabriela Firea este în fruntea preferințelor electorale, devansându-l pe actualul primar, Nicușor Dan.
Conform rezultatelor obținute dintr-un eșantion de 5.430 de respondenți activi online, Firea a obținut 32% din preferințele acestora, în timp ce Dan se află foarte aproape, cu 31%. Cristian Popescu Piedone a înregistrat un procent de doar 11%, semnificativ mai mic decât principalii doi candidați.
Potrivit sondajului, 53% dintre respondenți consideră că Bucureștiul s-a îndreptat într-o direcție greșită, iar 15% au descris direcția ca fiind foarte greșită. Aceste percepții negative reflectă nemulțumirile cetățenilor cu privire la diverse aspecte ale administrației locale și infrastructurii orașului.
Sondajul a fost realizat pe populația adultă activă online din Municipiul București, cu vârsta de peste 18 ani, și s-a desfășurat în perioada 31 Mai – 2 Iunie 2024. Metodologia de culegere a datelor a inclus un chestionar online, țintit pe categorii socio-demografice conforme distribuției din populația adultă a orașului.
Mecanismele de ponderare și analiză a datelor s-au bazat pe programare Machine Learning, antrenată anterior pe seturi de date succesive din Municipiul București, cu o probabilitate verificată de 90%. Marja de eroare la nivelul întregului eșantion a fost de ±5%, la un nivel de încredere de 90%.
METODOLOGII
– Universul de eșantionare: populația adultă, activă în mediul online, cu identitate /acces la internet prin adresa IP din Municipiul București, autoidentificată cu vârsta de peste 18 ani.
– Volumul eșantionului: 5.430 identități online/respondenți analizați.
– Mecanismele de ponderare și analiză a datelor se bazează pe programare Machine Learning, antrenat anterior pe seturi de date succesive de la nivelul Municipiului București, ca având o probabilitate verificată de 90%.
– Marja de eroare la nivelul întregului eșantion: ±5%, la un nivel de încredere de 90%.
– Metoda de culegere a datelor: Chestionar online, targetat pe categorii socio-demografice conform distribuției din populația adultă a Municipiului București.
– Perioada de realizare: 31Mai -2 Iunie 2024.