Marcel Ciolacu, baie de mulțime în prima capitală a Moldovei
Premierul Marcel Ciolacu a fost în vizită la Baia, prima capitală a Moldovei, în perioada medievală. Ciolacu a făcut o baie de mulțime și a ținut să-i laude pe oamenii din această zonă.
”Am oprit astăzi și la Baia – prima capitală a Moldovei, în perioada medievală. Colegul meu Gheorghe Șoldan îmi spusese deja că oamenii de aici sunt gospodari și foarte primitori. Ce am descoperit singur este că sunt și foarte plini de viață și că știu să se bucure de lucrurile simple.
M-am simțit extraordinar aici. La mulți ani și doamnei primar, o femeie deosebită care face o treabă grozavă aici!”, scrie Marcel Ciolacu.