Marea diferență sesizată între Lennon și Șumudică + laude pentru un rapidist: “Extraordinar, omul meciului!”
La primul meci cu Marius Șumudică pe bancă, Rapid a deschis scorul în minutul 44, prin Alexandru Pașcanu, iar Rareș Pop a majorat avantajul în minutul 53. Giuleștenii au câștigat câteva ocazii importante de a se desprinde, iar gazdele au redus din handicap după o reușită fantastică a lui Goncalo Teixeira, din minutul 78.
Constantin Zotta: “Siegrist, omul meciului. Rapid, echipă mult mai echilibrată cu Șumudică”
Constantin Zotta, fost arbitru și fost președinte la Rapid, a remarcat o diferență importantă între scurtul mandat al lui Neil Lennon și primul meci al lui Marius Șumudică – modul în care a aliniat echipa. Zotta a avut cuvinte de laudă pentru portarul elvețian Benjamin Siegrist, pe care îl consideră omul meciului și “portar de echipă care ia campionatul”.
“Rapid a intrat în teren cu o echipă mult mai echilibrată decât ce am văzut în era Lennon. N-au fost decât câteva momente în care ai fi crezut că Rapid poate să piardă victoria. Rapid a dominat. La 1-0, Siegrist intervine extraordinar, iar la 2-1 a fost șutul din 10-11 metri și din nou a avut o intervenție excelentă.
Un început bun pentru Șumi. Cred că trebuie să mai lucreze. Nu cred că stă foarte bine cu pregătirea fizică, dar are lot și material de lucru. Eu zic că Siegrist a fost omul meciului, putea să fie 1-1 sau 2-2. Mi se pare că e un portar de echipă care ia campionatul”, a spus Constantin Zotta, la Prima Sport.
-
Cum a arătat primul 11 de la Rapid: Siegrist – Manea, Săpunaru, Pașcanu, Braun – Oaidă, Gojkovic – Pop, Papeau, Petrila – Burmaz -
Au mai jucat: Ignat, Micovschi, Hasani, Jambor
Rapid a urcat temporar pe loc de play-off, 6, cu 8 puncte obținute în primele 7 etape. Pentru giuleșteni urmează un nou meci în deplasare, cu Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 21:30.