![]()
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, mai multe avertizări de vreme severă, valabile până joi dimineață, care vizează ninsori, viscol, strat consistent de zăpadă și intensificări puternice ale vântului în mai multe regiuni ale țării.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 februarie, ora 10:00 – 19 februarie, ora 10:00, vremea se va menține rece, în special în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între –6 și 0 grade.
Minimele vor coborî sub pragul de îngheț la nivelul întregii țări, situându-se între –8 și 1 grad. În jumătatea de est va continua să ningă viscolit, cu rafale de 50–70 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură vântul va atinge 70–90 km/h, reducând vizibilitatea. Se va depune un nou strat de zăpadă, în general de 10–20 de centimetri, iar în sud-est se pot acumula cantități de apă de 10–15 l/mp și local peste 20 l/mp.
Pentru ziua de miercuri, până la ora 23:00, este în vigoare un cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă în jumătatea sudică a Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nord-estul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură. În aceste zone, zăpada se va depune în medie cu 10–15 centimetri, iar vizibilitatea poate scădea sub 100 de metri. Vântul va sufla cu 50–70 km/h, iar la munte rafalele vor ajunge la 70–90 km/h.
Un alt cod galben, valabil în același interval, vizează intensificări ale vântului în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, unde rafalele pot atinge 50–70 km/h.
Peste 50 de centimetri de zăpadă în București și Ilfov
Pentru București și județul Ilfov a fost emis cod portocaliu de ninsoare și strat consistent de zăpadă, valabil până la ora 16:00. Meteorologii avertizează că, până la finalul intervalului, grosimea totală a stratului de zăpadă va depăși 50 de centimetri.
Tot cod portocaliu este în vigoare până la ora 23:00 în județele Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța, unde sunt prognozate ninsori, cu depuneri consistente de zăpadă, cu grosimi în general de 20–25 de centimetri, și intensificări puternice ale vântului. Rafalele pot ajunge la 60–80 km/h, temporar va fi viscol puternic, iar vizibilitatea poate scădea sub 50 de metri, din cauza zăpezii troienite
De asemenea, pentru intervalul 18 februarie, ora 23:00 – 19 februarie, ora 10:00, este emis un cod galben de ninsori viscolite în estul Carpaților Meridionali și în Carpații de Curbură, unde vântul va avea rafale în general de 70 – 90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 100 de metri.
