Uncategorized

Anunț-șoc: Primarul PSD Robert Negoiță declară că îl susține pe Ilie Bolojan



Primarul Sectorului 3 din București, Robert Negoiță, membru marcant al PSD și președinte al organizației de sector, a publicat marți, pe Facebook, un clip în care își declară susținerea pentru premierul Bolojan, căruia social-democrații i-au retras, luni, sprijinul politic.

“Pentru că am tot primit întrebări, vă spun aici care este opinia mea. Probabil, pe unii îi deranjează, dar fix așa gândesc”, spune Negoiță, în timp ce afișează o figură zâmbitoare în imaginile filmate afară, cu copaci pe fundal.

“Bună ziua! Mă tot întreabă prieteni, colegi, mă rog, oameni pe stradă: ‘dom’le, ce se întâmplă cu Guvernul, cu Bolojan’.

Ei bine, nu contează dacă ne place sau nu ne place de domnul Bolojan. Importante sunt cateva aspecte. Unul e că s-au întâmplat niște reforme până acum. Reforma administrativă este foarte importantă, pentru că mai reducem din aparatul ăsta, mare consumator de resurse și generator de mari probleme, cu clientele, rubedenii, nenorociri.

Lucrurile bune n-avem cum sa nu le apreciem. Am senzația că nu a trecut timpul ăsta degeaba. Chiar s-au întâmplat niște lucruri.

Robert Negoiță: Pentru reforma administrativă și curățenia în societățile de stat, Bolojan merită susținut

Am înțeles că există șanse să fie puțină curățenie și în societățile astea de stat, care generează pierderi în fiecare an și, de asemenea, toate colcăie de clientelă politică și așa mai departe. 

Cred că ar merita puțină susținere, măcar pentru chestiunea asta. Să le facă pe astea, să rezolve cu reformele. Chiar dacă, știm, orice reforme de genul ăsta mai generează și suferință pe anumite zone, dar sunt absolut necesare.

Din punctul meu de vedere, cel puțin pentru asta, cu societățile și cu reforma administrativă, toată susținerea, pentru că eu cred că asta este direcția corectă și de asta suntem persoane publice, că trebuie să ne exprimăm și să ne spunem punctul de vedere. Asta este poziția mea. Știu că nu e foarte comoda, posibil că pe unii îi deranjează, dar fix așa gândesc”, afirmă Negoiță.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *