![]()
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, într-o conferință de presă, în urma Summitului de la Erevan, că “nu este o surpriză” că administrația Trump pregătește retragerea a 5.000 de soldați din Germania.
“Nu este o surpriză. Încă din primul mandat al președintelui Trump, Strategia de apărare a SUA a spus că se va concentra pe Indo-Pacific mai mult, decât pe Europa și că o să existe pași graduali în direcția asta. Acesta este unul dintre pași”.
Nicușor Dan a mai spus că statele europene au capacitatea de a compensa deficitul de securitate rezultat în urma acestei retrageri de trupe:
“Ce este îmbucurător este că Europa a înțeles mesajul ăsta, a început să compenseze deficitul de securitate pe care îl avea, pe care îl furniza SUA și suntem într-un proces care cuprinde SAFE și alte instrumente de a recupera. Bineîneles, că trăim momente complicate, dar în linii mari eu sunt optimist că pe măsură ce SUA se vor dezangaja parțial din Europa, Europa singură va reuși să compenseze. Nu e niciun fel de pericol pentru viitorul imediat”.
Potrivit unui anunț al pentagonului, SUA vor retrage aproximativ 5.000 de militari din Germania, un proces care va fi finalizat în următoarele 6-12 luni.
Decizia vine în urma unei dispute publice dintre Trump şi cancelarul german Friedrich Merz. Merz a sugerat că guvernul iranian a “umilit” SUA în timpul negocierilor şi că americanii nu par a avea nicio strategie pentru a încheia războiul, ceea ce a provocat un răspuns furios din partea lui Trump.
Conform datelor armatei americane din aprilie, aproximativ 86.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în prezent în Europa, dintre care circa 39.000 în Germania. Numărul se schimbă periodic, parţial drept urmare a rotaţiilor şi a exerciţiilor militare.
