Uncategorized

Trenuri blocate între Arad și Timișoara după ruperea pantografului unei locomotive. Cinci curse sunt afectate



Circulația trenurilor între Băile Calacea și Sânandrei a fost întreruptă luni seara din cauza lipsei de tensiune în linia de contact, a anunțat CFR SA, notează Agerpres.

Incidentul a fost provocat de ruperea pantografului locomotivei trenului R 2610 Arad – Timișoara Nord, operat de CFR Călători, care a avariat și linia de contact. Mecanicul locomotivei a fost cel care a raportat problema. Ca urmare, pe distanța Ronaț Triaj – Ortișoara, linia de contact a fost scoasă de sub tensiune.

Cinci trenuri sunt afectate în acest moment: R 2610 Arad – Timișoara Nord, 3117 Timișoara Nord – Oradea, 10514 Oradea – Timișoara Nord, 11500 Arad – București Nord și 2611 Timișoara Nord – Arad. În funcție de cât durează remedierea, și alte trenuri ar putea fi afectate.

„Asigurăm publicul călător că personalul feroviar depune toate eforturile necesare pentru remedierea deranjamentelor și repunerea sub tensiune a liniei de contact, astfel încât circulația să fie reluată în condiții normale și de siguranță”, au transmis reprezentanții companiei.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *