Un accident rutier s-a produs vineri seară, în jurul orei 19:20, pe străzile din Cluj, informează Mediafax. Un bărbat în vârstă de 60 de ani, care consumase băuturi alcoolice, s-a urcat la volan și a provocat o coliziune în urma căreia patru autovehicule au fost avariate.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, șoferul de 60 de ani circula dinspre strada Sitarilor înspre strada Partizanilor. Acesta a intrat inițial în două mașini parcate pe marginea drumului, a pierdut controlul direcției și a ricoșat într-un al treilea autovehicul, care circula din sens opus și era condus de un tânăr de 27 de ani. Anchetatorii iau în calcul și ipoteza unei viteze excesive.
În urma impactului, mașina șoferului de 60 de ani s-a răsturnat, iar acesta a necesitat transportul la spital. Polițiștii sosiți la fața locului i-au testat pe ambii șoferi cu aparatul etilotest.
Rezultatele au indicat o alcoolemie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 60 de ani și de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel în vârstă de 27 de ani. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru a lămuri toate circumstanțele în care s-a petrecut evenimentul rutier.




