Ministerul Sănătății a reușit să identifice și să realoce suma de 150 de milioane de lei destinați finanțării Unităților de Primiri Urgențe (UPU) și a serviciilor de ambulanță, informează Economica.net. Decizia a fost luată pentru a reduce presiunea crescută asupra sistemului de medicină de urgență și pentru a preveni posibile blocaje.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat că această măsură a fost realizată prin reașezarea resurselor existente, amânând anumite proceduri din alte proiecte cu 30-40 de zile, până la viitoarea rectificare bugetară, moment în care sumele vor fi reîntregite.

„Nu putem permite ca dificultățile bugetare să se transforme într-o criză a sistemului de urgență. Nu putem lăsa medicii, asistenții și echipajele de ambulanță să lupte pentru viața oamenilor fără resursele necesare”, a afirmat ministrul Sănătății.

Mesaj de susținere pentru asistenții medicali și moașe

În paralel, Alexandru Rogobete a publicat un mesaj video adresat asistenților medicali și moașelor cu ocazia aniversării OAMGMAMR, transmite Mediafax. Ministrul a dat asigurări că personalul medical are în conducerea ministerului un sprijin constant și a promis că va continua să lupte pentru drepturile cadrelor medicale.

Oficialul a evidențiat dificultățile întâmpinate în spitale, precum turele de noapte în care puține asistente îngrijesc zeci de pacienți, subliniind totodată dimensiunea umană a acestei profesii. Rogobete le-a mulțumit asistenților pentru activitatea depusă și a transmis mulțumiri primei doamne a României pentru implicarea în sprijinirea sistemului de sănătate.