Aproape 70% dintre români, respectiv 68%, se declară interesați sau foarte interesați de protejarea locuinței și a bunurilor din interior, arată o cercetare sociologică realizată de IRES la solicitarea UNSAR, informează Ziarul Financiar. Interesul este mai ridicat în rândul persoanelor de peste 35 de ani, în mediul rural, precum și în regiunile Sud, București și Dobrogea.
În ciuda interesului declarativ, doar 25% dintre locuințele din România sunt protejate printr-o asigurare obligatorie PAD, iar circa 19% beneficiază de o asigurare facultativă. La nivel de informare, 83% dintre cetățeni știu că legea impune asigurarea locuinței împotriva dezastrelor naturale, însă doar 55% cunosc faptul că lipsa poliței PAD se sancționează cu amendă.
„Interesul românilor pentru protejarea locuințelor este un semnal important. Cu toate acestea, este esențial ca acesta să se transforme și în acțiuni concrete”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.
Reprezentanții asociației reamintesc diferențele dintre cele două tipuri de polițe. Asigurarea obligatorie PAD acoperă pagubele provocate de cutremure, inundații naturale și alunecări de teren în limitele legale, în timp ce polița facultativă completează protecția pentru clădire și bunuri împotriva unor riscuri suplimentare, precum incendii, explozii sau furtuni.




