Personajul Apu Nahasapeemapetilon a „vorbit” din nou în serialul animat „The Simpsons” („Familia Simpson”), după o absență de aproape un deceniu. Pauza a survenit pe fundalul unor acuzații de promovare a stereotipurilor rasiale, relatează BBC.

Apu, comerciant în orașul fictiv Springfield, a reapărut în episodul de duminică seara, intitulat „The Revengening”. Vocea sa a fost asigurată de Sunil Malhotra, actor născut în India și crescut în Statele Unite. Personajul mai fusese văzut în Springfield, dar nu și auzit, după episodul „The Serfsons”, difuzat în octombrie 2017. Revenirea a fost, din câte se pare, un secret bine păzit de producători.

Într-un mesaj pe Instagram, Sunil Malhotra a spus că momentul reprezintă o recuperare a identității personajului. „Este cu adevărat întoarcerea lui acasă”, a declarat actorul, conform BBC, citat de Agerpres.

Apu face parte din serial din 1990. Anterior, a fost interpretat de actorul alb Hank Azaria, care folosea un accent indian foarte pronunțat.

În 2017, comicul american de origine indiană Hari Kondabolu a realizat documentarul „The Problem With Apu” („Problema cu Apu”). El susținea că personajul, un vânzător de origine sud-asiatică dintr-un magazin de cartier, se bazează pe stereotipuri rasiale.

În 2018, un episod al serialului a abordat pentru prima dată controversele legate de personaj și a făcut aluzie la acuzații. Unii telespectatori au considerat însă abordarea insuficientă, în timp ce alții au apărat serialul, afirmând că toate personajele sale reprezintă stereotipuri.

Hank Azaria a anunțat în 2020 că va renunța la rol. Ulterior, în podcastul „Armchair Expert”, realizat de Dax Shepherd, a spus: „O parte din mine simte că ar trebui să merg la fiecare persoană de origine indiană din această ţară şi să-mi cer scuze în persoană”.

Vocea personajului Manjula, soția lui Apu, va fi asigurată de acum de Janina Gavankar, care a jucat anterior în serialul „The Morning Show”, produs de Apple TV. Ea preia rolul de la Jan Hooks și Tress MacNeille.