Circulația pe un nou sector de aproximativ 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului A0 Nord va fi deschisă luni, 26 octombrie, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma. Noile segmente date în folosință sunt cuprinse între localitățile Afumați și Pantelimon, respectiv conexiunea cu Autostrada Soarelui A2, la Cernica.
Prin inaugurarea concomitentă a loturilor 3 și 4, conducătorii auto vor beneficia de o conexiune neîntreruptă pe profil de autostradă între A1, A2, A3 și DN1 în zona Otopeni. Oficialul a subliniat că noua rută va facilita transportul de persoane și de tranzit de marfă, permițând traversarea zonelor de nord și est ale Capitalei fără a mai depinde de actuala șosea de centură, puternic afectată de ambuteiaje.
Lucrările de pe lotul 4 erau finalizate încă din timpul verii, însă tronsonul nu a putut fi exploatat deoarece nu a fost prevăzută o descărcare temporară a traficului în drumul național DN3, rămânând neutilizat până la finalizarea segmentului adiacent.
Secretarul de stat a atras însă atenția că darea în trafic a lotului 3 înregistrează o întârziere de un an față de termenul asumat inițial. În acest context, oficialul a cerut Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să analizeze contractul și să aplice penalitățile prevăzute pentru nerespectarea termenelor de execuție, relatează Adevărul și G4Media.




