În timp ce conceptul modern de zgârie-nori este asociat direct cu orașele nord-americane precum Chicago sau New York, primele structuri urbane de mare înălțime au apărut în Europa în Evul Mediu. În secolele XII și XIII, orașul italian Bologna s-a transformat într-un centru financiar și cultural spectaculos, căpătând o arhitectură care a uimit contemporanii, relatează Adevărul.
Un nucleu economic și universitar al continentului
Între anii 1100 și 1300, spațiul italian s-a afirmat drept un veritabil motor economic datorită controlului rutelor comerciale dintre Marea Mediterană, Orientul Apropiat și vestul Europei. În timp ce republici maritime precum Genova și Veneția aduceau mărfuri de lux, centrele din interiorul peninsulei au dezvoltat primele instrumente bancare moderne, contabilitatea în partidă dublă și companii pe acțiuni.
În acest context, Bologna a devenit unul dintre cele mai importante zece centre urbane de pe continent. Înființarea Universității din Bologna în anul 1088 a transformat localitatea într-un puternic pol intelectual. Totodată, extinderea galeriilor pietonale acoperite și ridicarea unor ample fortificații de apărare au consolidat statutul strategic al așezării.
Peste 180 de turnuri de piatră
Elementul distinctiv al Bolognei medievale a fost densitatea uriașă de turnuri din piatră ridicate de familiile nobiliare și de negustorii bogați. În perioada de maximă dezvoltare au fost numărate peste 180 de astfel de edificii verticale, unele având până la 15 etaje și atingând 100 de metri înălțime.
Aceste construcții masive adăposteau numeroase încăperi și funcționau ca simboluri ale influenței și statutului fiecărei familii. Istoricul Giovanni Gozzadini descria în arhivele sale o veritabilă „pădure de piatră”, străzile înguste ale orașului fiind puternic umbrite de coloanele uriașe din zidărie.
