Premierul Ilie Bolojan l-a acuzat luni pe fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete (PSD), propus ministru și în guvernul PSD-Nicușor Dan – Luca Niculescu, că a subfinanțat intenționat spitalul de urgențe Floreasca din București cu peste 5 milioane de lei, informează G4Media.
Bolojan a explicat că un minister care primește de la Ministerul Finanțelor suma repartizată are obligația să aloce cu prioritate banii necesari serviciilor de bază, precum cheltuielile de personal, unitățile de primire urgențe și ambulanțele. Dacă rămân sume disponibile, acestea pot fi repartizate după cum consideră ministerul.
Potrivit premierului, este anormal ca în 2025 alocarea pentru UPU Floreasca să fi fost de peste 10 milioane de lei, ca la finalul anului să fi fost nevoie de încă câteva milioane, iar pentru 2026 să fie propuse sub 5 milioane de lei, adică jumătate din suma din 2025. Bolojan a spus că situația este similară la UPU Târgu Mureș și că, într-o primă fază, alocările au trebuit făcute din interior.
Premierul a afirmat că informațiile pot fi confirmate de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, pe care a cerut jurnaliștilor să îl întrebe.
Acuzații privind șantierele spitalelor
Bolojan l-a mai acuzat pe Rogobete că, prin subfinanțare, a determinat plecarea constructorilor de pe șantierele unor spitale. El a spus că lucrările din proiectele PNRR au rămas blocate, fără finanțare.
Potrivit premierului, la spitalul de la Bistrița și la cel de la Nasta din București constructorii au plecat de pe șantier. Bolojan a declarat că a sunat personal constructorii, împreună cu Cseke Attila, după ce au fost făcute alocări, și le-a cerut să revină și să termine proiectele din PNRR.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria.




