Forțele de ordine și voluntarii continuă operațiunile de căutare pentru găsirea a trei frați minori, dispăruți din localitatea Borla, comuna Bocșa, informează Mediafax.
Cei trei copii, frații Rostaș – Denis Antonio (11 ani), Ioan (13 ani) și Raluca Mădălina (12 ani) –, au plecat joi după-amiază să se joace pe un teren viran din comună și nu s-au mai întors. De atunci, familia și autoritățile sunt în alertă.
„Căutările au fost desfășurate pe parcursul întregii nopți și sunt continuate și în prezent, în vederea depistării persoanelor dispărute. Găsirea acestora reprezintă o prioritate pentru toate efectivele implicate”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.
Pentru a sprijini operațiunea, vineri dimineață, în jurul orei 11:00, a fost emisă o avertizare RO-Alert în județele Sălaj și Cluj. La acțiunile de căutare participă polițiști din Sălaj și Cluj, jandarmi clujeni, precum și voluntari din cadrul Asociației CERT, cazul fiind preluat de Serviciul de Investigații Criminale.
Autoritățile fac apel la cetățeni. Toate persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla minorii sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.




