O însoțitoare de bord în vârstă de 83 de ani se pregătește să se retragă din activitate, după o carieră de 63 de ani și jumătate în aviație. Carol Fair, angajată a American Airlines, va efectua luni, 26 octombrie, ultimul său zbor, încheind o carieră care a transformat-o într-un reper pentru colegii săi, informează Adevărul și Mediafax.
Carol Fair va zbura cu aeronava American Airlines pe ruta Londra – Charlotte, în Statele Unite, aceeași legătură aeriană pe care a inaugurat-o în 1987. Odată cu retragerea sa, ea va pierde primul loc în clasamentul vechimii angajaților companiei, care are aproximativ 30.000 de însoțitori de bord.
„E timpul. M-am bucurat de fiecare minut. Am ieșit prima din 30.000. Nu poți ajunge mai sus, așa că aș putea la fel de bine să mă pensionez”, a declarat Carol Fair, potrivit presei americane.
Cariera de însoțitoare de zbor a început în 1963
Carol Fair și-a început activitatea de însoțitoare de zbor în 1963, la compania aeriană Piedmont Airlines, cu aproximativ 20 de ani înainte de a participa la deschiderea rutei dintre Charlotte și Londra. Primul zbor pe această rută a avut loc pe 15 iunie 1987 și a reprezentat un moment important atât pentru cariera sa, cât și pentru dezvoltarea aeroportului din Charlotte.
Pentru Fair, trecerea la aeronave de capacitate mai mare a fost o experiență memorabilă. „Eram atât de entuziasmată încât nu am dormit cu o noapte înainte. Am trecut de la un DC-3 la un 767. Am crezut că am murit și am ajuns în rai”, și-a amintit aceasta.
O carieră recunoscută în aviație
De-a lungul deceniilor petrecute în aviație, Carol Fair a primit numeroase distincții. Ea a fost inclusă în Hall of Fame-ul Aviației din Carolina de Nord și Tennessee, precum și în Hall of Fame-ul Transporturilor din Carolina de Nord, în 2008. De asemenea, s-a remarcat prin susținerea drepturilor însoțitoarelor de bord și promovarea istoriei companiei Piedmont Airlines.
Retragerea sa va fi marcată printr-un salut cu jeturi de apă, un gest simbolic folosit în industria aviatică pentru a celebra zborurile speciale, mult mai rar acordat membrilor echipajului de cabină.




