Consiliul Județean Iași, întrunit într-o ședință extraordinară convocată de îndată, a constatat vacantarea mandatelor a doi consilieri liberali: Ioana Dănilă și Alexandru Calance, relatează G4Media, care citează Ziarul de Iași.
Demisiile au venit după ultimele modificări aduse Codului administrativ. Ambii consilieri erau angajați și la cabinetul președintelui CJ, Costel Alexe. Au optat pentru acest job, mai bine plătit, devenit incompatibil cu mandatul de consilier județean.
Indemnizația lunară de consilier este de aproape 2.000 de lei net, adică o zecime din cea a șefului Consiliului Județean.
Cine ar putea prelua mandatele
Pe lista candidaților PNL la alegerile locale din iunie 2024, comasate cu cele europarlamentare, urmează Bogdan-Ionuț Crîșmaru. Președintele Costel Alexe i-a botezat al doilea copil cu aproape o lună în urmă.
Pe locul următor se află Marius-Mihai Horea-Șerban, ginerele consilierului județean liberal Constantin Șerban și directorul Filialei Teritoriale Iași de Îmbunătățiri Funciare. A fost numit în această funcție la patru luni după venirea PNL la putere în 2019. Potrivit ReporterIS, nu s-a putut titulariza pe post la concursul organizat un an mai târziu.
Dacă unul dintre cei doi refuză sau nu poate prelua mandatul, următorul pe listă este Laurențiu-Niculai Halip. El a mai fost consilier județean spre sfârșitul mandatului trecut și ocupă locul 24 din lista de 45 de candidați ai PNL Iași pentru Consiliul Județean.




