Formațiile FCSB și Rapid au convenit ca ambele partide din sezonul regulat al SuperLigii să se dispute pe Arena Națională, informează Digi Sport. Înaintea derby-ului programat pe 24 octombrie, de la ora 21:00, antrenorul giuleștiunilor, Daniel Pancu, și-a exprimat public nemulțumirea legată de această înțelegere.

Prezent vineri, 23 octombrie, la conferința de presă premergătoare meciului din etapa a 13-a, tehnicianul a precizat că decizia i aparține conducerii clubului și că el și-ar fi dorit ca meciul de pe teren propriu să aibă loc în Giulești. „Eu nu am fost consultat, e decizia conducerii ca returul să se joace pe Arena Națională. Din punctul meu de vedere, aș fi preferat să jucăm returul în Giulești. Dar mai departe nu știu, probabil că financiarul contează”, a declarat Daniel Pancu, potrivit Digi Sport.

Înaintea acestei confruntări, Rapid ocupă o poziție mai favorabilă în clasament, având acumulate 27 de puncte în 12 etape, cu 9 puncte peste rivala FCSB, care a strâns 18 puncte. Organizatorii au vândut aproximativ 30.000 de bilete cu o zi înainte de fluierul de start, mizând pe o asistență importantă din partea suporterilor pe cel mai mare stadion al țării.