Ministerul Agriculturii va modifica actul normativ privind despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă, după ce a fost identificată o eroare în modul de calcul al compensațiilor, informează Adevărul.
Potrivit ministrului de resort, Florin Barbu, la elaborarea actului normativ, procentul gradului de calamitate ar fi fost aplicat de două ori, ceea ce a dus la calcularea greșită a sumelor destinate producătorilor agricoli.
Ministrul Agriculturii a precizat că a convocat conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru remedierea rapidă a situației și prezentarea unei formule corecte în guvern, care să permită plata rapidă a banilor.
Anunțul vine în contextul în care APIA a început, din 16 octombrie, plata avansurilor aferente Campaniei 2026. În paralel, instituția gestionează și schemele de sprijin destinate fermierilor afectați de seceta pedologică din 2025, precum și crescătorilor de animale, ajutoarele urmând să fie achitate până la sfârșitul anului.




