Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre principalele priorități ale noului său mandat este introducerea unui sistem progresiv de remunerare a gărzilor medicale și plata gărzilor pentru rezidenți, inclusiv pentru cei aflați în primul an de pregătire, informează HotNews și G4Media, care citează Agerpres.
Conform noului mecanism propus de oficial, valoarea tarifului va crește în funcție de numărul gărzilor efectuate de un cadru medical pe parcursul unei luni.
„Pentru medicii care realizează o gardă va exista un tarif. Pentru cei care vor face două gărzi, pentru a doua gardă tariful va fi mai mare. Pentru cei care fac a treia gardă pe lună, tariful va fi și mai mare. Este un mecanism de stimulare, pe deoparte, dar și de plată pentru măsurarea muncii și pe măsura epuizării”, a explicat ministrul Sănătății.
Alexandru Rogobete a subliniat că susține remunerarea gărzilor pentru toți medicii rezidenți, inclusiv cei din anul întâi, și își propune ca acest pachet de măsuri să fie adoptat în primele trei luni de mandat.
Modificări privind organizarea spitalelor
Ministrul a reamintit că, în mandatul său precedent, a modificat cadrul normativ pentru a segmenta gărzile în mai multe categorii, printre care cele de urgență, de monitorizare și la domiciliu, precum și pentru procedurile intervenționale moderne.
Totodată, Rogobete a menționat că legislația a fost adaptată pentru a flexibiliza programul din ambulatoriile de specialitate și pentru a permite funcționarea blocurilor operatorii în două ture, dimineața și după-amiaza, acolo unde infrastructura și cererea o permit. Scopul declarat al acestor măsuri este reducerea listelor de așteptare și facilitarea accesului pacienților la servicii medicale.




