Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său din Mozambic, Daniel Chapo, s-au întâlnit la Moscova cu ocazia Summitului Forumului Țărilor Exportatoare de Gaze. Întâlnirea oficială a atras însă atenția utilizatorilor de internet din cauza diferenței majore de înălțime dintre cei doi lideri, informează Mediafax.

Daniel Chapo are aproximativ 2,03 metri înălțime, în timp ce Vladimir Putin măsoară în jur de 1,70 metri, conform unor estimări. În fotografiile și filmările de protocol în care au fost obligați să stea unul lângă celălalt, imaginea liderului rus s-a estompat vizibil în comparație cu cel mai înalt lider din lume.

Pe rețelele de socializare au apărut numeroase ironii, utilizatorii comparându-l pe Chapo cu personajul Gandalf din seria „Stăpânul inelelor”, iar pe Putin cu un hobbit, notează The Independent. Publicația britanică a menționat că imaginile distribuite de fotografii oficiali ai Kremlinului au fost surprinse dintr-un unghi mai coborât pentru ca Putin să pară mai înalt, în timp ce presa africană nu a acordat importanță acestui detaliu.

Diferențele dintre fotografii au readus în discuție eforturile echipei prezidențiale de la Moscova de a controla imaginea publică a liderului rus. De-a lungul timpului, presa internațională a scris despre diverse strategii menite să îl facă pe Putin să pară mai înalt, de la alegeri vestimentare și încălțăminte specială, până la unghiuri atent studiate în fotografii.

De asemenea, summitul de la Moscova a reunit reprezentanți ai statelor membre ale Forumului Țărilor Exportatoare de Gaze. Țările membre dețin aproximativ 70% din rezervele mondiale dovedite de gaze naturale și asigură circa 38% din producția globală, potrivit datelor citate în materialele despre eveniment.