AHC Potaissa Turda a obținut o victorie clară pe teren propriu în fața belgienilor de la Derdaele Sporting Pelt, scor 33-27, și a făcut pasul spre turul al treilea al EHF European Cup, informează DigiSport. Partida s-a disputat în ”Nova PG Arena” din Turda, în manșa secundă a turului al doilea.

După succesul cu 29-27 obținut în Belgia, handbaliștii români au controlat prima repriză, pe care au încheiat-o cu un avantaj consistent, scor 20-10. În repriza secundă, oaspeții au profitat de o scădere de ritm a gazdelor și au redus din diferență, însă avantajul luat în primele 30 de minute le-a permis turdenilor să gestioneze finalul fără emoții. Scorul general al celor două manșe a fost 62-54 în favoarea formației din România.

Radu Ghiță a fost principalul marcator al gazdelor, cu opt goluri. De asemenea, Daniel Pop a înscris de cinci ori, iar Alexandru Ghivil a contribuit cu patru reușite. Pentru belgieni, cei mai eficienți jucători au fost Rob Schmeits și Jonathan Bromet, cu câte cinci goluri.

Ardelenii își vor afla adversarul din runda următoare în cursul zilei de marți, 27 octombrie.