Instanța a aprobat trecerea la faliment a Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) RomâniaFilm, aflată sub autoritatea Ministerului Culturii, potrivit Profit.ro. Decizia vine în urma solicitărilor formulate de doi creditori: Direcția Fiscală a Consiliului Local al Municipiului Brașov și Nada Rusimovici.

Creditorii au invocat nerespectarea planului de reorganizare de către RADEF, care avea obligația de a achita până la finalul anului trecut restul de 80% din datoriile admise la masa credală, totalizând 32,8 milioane de lei. Fiscul local din Brașov mai are de recuperat 30.554 de lei, în timp ce Nada Rusimovici are de încasat 1,01 milioane de lei.

Reprezentanții RADEF au încercat să evite falimentul, invocând modificările aduse Legii insolvenței în 2022, potrivit cărora regiile autonome nu mai pot intra în insolvență sau faliment. Argumentele au fost însă respinse de instanță.

Înființată la începutul anilor '50 și reorganizată ca regie autonomă în 1991, RomâniaFilm gestiona inițial aproximativ 600 de săli de cinematograf la nivel național. În anul 2018, la momentul intrării în insolvență, mai funcționau doar 16 cinematografe din portofoliul regiei.