Cheltuielile cu personalul și combustibilul reprezintă cea mai mare parte a costurilor pentru Sameday Group. Potrivit reprezentanților companiei, prețul carburanților a înregistrat creșteri semnificative, depășind estimările de 7,75 lei pe litru luate în calcul la realizarea bugetului pentru 2026, conform Economica.net.
Pentru a gestiona aceste fluctuații, compania utilizează un mecanism de indexare care transferă o parte din cheltuielile suplimentare în tarifele de livrare. Impactul a fost însă diferit în funcție de tipul de transport ales de clienți.
Aproximativ jumătate din impactul scumpirilor a fost absorbit prin creșterea productivității, impulsionată în special de investițiile în rețeaua easybox. Un curier care deservește lockerele poate livra între 500 și 1.000 de colete pe zi, comparativ cu 100-120 de colete în cazul livrărilor la domiciliu. Astfel, costurile cu vehiculul, combustibilul și personalul se împart la un număr mult mai mare de expedieri.
În cazul livrărilor la domiciliu, costurile sunt afectate direct proporțional de majorarea prețului la combustibil și a resursei umane. Din acest motiv, strategia companiei vizează creșterea densității livrărilor pe kilometru pătrat, obiectiv care a stat și la baza deciziei de achiziție a Cargus, rețea unde 95% dintre trimiteri reprezintă livrări la domiciliu, spre deosebire de Sameday, unde peste 70% merg în easybox.




