Un nou conflict public a izbucnit între Theodor Paleologu și deputatul AUR Mihail Neamțu, foști colaboratori politici în trecut, disputa degenerând în atacuri la persoană extrem de dure, informează Adevărul și Digi24.
Cea mai recentă rundă a conflictului a pornit de la o declarație făcută de fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, în emisiunea matinală de la Digi FM din 19 octombrie. Referindu-se la românii implicați în infracțiuni în străinătate, acesta a afirmat: „Când e vorba de furt este imposibil să nu fie cel puțin și un român”.
Afirmația l-a determinat pe deputatul AUR Mihail Neamțu să reacționeze printr-un comunicat publicat pe 22 octombrie. Neamțu l-a acuzat pe Paleologu că generalizează și pune într-o lumină negativă milioane de români cinstiți din diaspora. În aceeași replică, deputatul a readus în atenție un episod din trecut, menționând că tatăl fostului ministru, Alexandru Paleologu, a primit în martie 2000 un premiu de 50.000 de dolari de la fundația lui Sorin Ovidiu Vîntu, cu puțin timp înainte de prăbușirea Fondului Național de Investiții (FNI). Neamțu i-a cerut public lui Theodor Paleologu să își ceară scuze și să restituie această sumă victimelor FNI.
Reacția lui Theodor Paleologu nu a întârziat să apară, acesta răspunzând printr-un mesaj publicat pe Facebook în care a respins acuzațiile și l-a atacat direct pe deputat: „O canalie cretină care nu demult se ducea să cerșească cu punga la Becali tot repetă că Sorin Ovidiu Vântu m-a trimis la Harvard. Așa își imaginează troglodiții auriști că merg lucrurile peste tot în lume”
Fostul ministru a explicat că a activat la Harvard ca research assistant și postdoctoral fellow, fiind remunerat pentru munca sa. Totodată, Paleologu a criticat dur partidul AUR și conducerea acestuia.




