Un cetățean ucrainean în vârstă de 37 de ani a încercat să treacă frontiera spre Republica Moldova alături de o femeie de 52 de ani, cu dizabilități, pe care a prezentat-o drept soția sa, informează Știrile ProTV. Incidentul a avut loc la punctul de trecere a frontierei Mohîliv-Podilskîi, unde agenții Serviciului de Stat al Grănicerilor au verificat documentele celor doi.
Deși cei doi au încercat să susțină că au o relație autentică și că diferența de vârstă de 15 ani nu este un impediment, verificările suplimentare au ridicat suspiciuni. Cuplul a început să se contrazică și nu a putut oferi răspunsuri coerente referitoare la detalii din viața cotidiană sau la momentul în care s-au cunoscut, scrie TSN.
În cele din urmă, pus în fața întrebărilor agenților, bărbatul a recunoscut că femeia nu îi este soție, ci viitoarea sa soacră. Căsătoria fictivă fusese plănuită cu scopul de a eluda restricțiile de călătorie în străinătate impuse bărbaților în contextul actual.
Polițiștii de frontieră au refuzat să-i permită bărbatului ieșirea din țară și au sesizat Poliția Națională în legătură cu această schemă frauduloasă.




