În secolul al XVII-lea, Franța se afla sub un regim de absolutism monarhic, o perioadă în care monarhii se confruntau adesea cu rivalități interne. Pentru a evita ca fiul ei cel mare, regele Ludovic al XIV-lea, să treacă prin aceleași conflicte pe care Ludovic al XIII-lea le-a avut cu fratele său Gaston, regina Ana de Austria a pus la cale un plan neobișnuit, informează Adevărul.

Regina a decis să-l crească pe fiul său cel mic, Philippe, duce de Orléans, ca pe o fată. Încă de la vârsta de trei ani, acesta era îmbrăcat în rochii, i se dădeau păpuși, iar mama sa i se adresa cu apelativul „fiica mea”. Strategia a fost susținută și de primul-ministru de la acea vreme, cardinalul Mazarin, care îi îndemna pe tutori să-l încurajeze în direcția efeminării, pentru a nu deveni un lider capabil să se răzvrătească împotriva suveranului.

Educația primită în copilărie și-a pus amprenta asupra vieții de adult a ducelui. Philippe a păstrat maniere efeminate, o pasiune pronunțată pentru bijuterii, machiaje, parfumuri și haine femeiești, fiind descris de contemporani drept o persoană care se îngrijea ore în șir de propria toaletă.