Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia nu şi-a schimbat atitudinea, după noi atacuri nocturne soldate cu victime în Ucraina, în pofida unei relansări a diplomaţiei în urma unei vizite a emisarului american Steve Witkoff, informează News.ro.

Emisarul special al lui Donald Trump a discutat marţi şi miercuri la Oslo cu Zelenski şi lideri europeni, iar apoi la Sankt Petersburg cu preşedintele rus Vladimir Putin, pentru a reanima negocierile de pace. În urma întâlnirilor, Ucraina şi Rusia s-au declarat pregătite să reia negocieri directe mediate de americani. Moscova a evocat o dată în jurul datei de 10 noiembrie, în timp ce Kievul a pledat pentru discuţii cât mai rapid posibil. Până atunci, ambele părţi au desfăşurat atacuri de amploare pe teritoriul inamic.

În Ucraina, 21 de rachete balistice şi peste 200 de drone ruseşti au vizat mai multe regiuni, inclusiv Kievul, avariind instalaţii energetice şi soldându-se cu cel puţin doi morţi şi 24 de răniţi. Zelenski a acuzat Moscova că a folosit trei rachete balistice cu ogive cu fragmentație împotriva capitalei şi că profită de încetinirea livrărilor de mijloace antiaeriene. De cealaltă parte, Rusia a anunţat că a doborât cel puțin 808 drone ucrainene deasupra a 20 de regiuni şi a Crimeei anexate.

Un bombardament rusesc în oraşul Lozova din regiunea Harkov s-a soldat cu cel puţin doi morţi şi 34 de răniţi, potrivit guvernatorului regional Oleg Sînegubov. La Sankt Petersburg, Steve Witkoff a anunţat că a venit cu noi idei pentru o ieşire din război, salutând discuţiile constructive, dar recunoscând că rămâne de făcut o muncă importantă. Preşedintele american Donald Trump s-a arătat optimist, afirmând că un deznodământ este aproape, în timp ce Kremlinul a temperat aşteptările, considerând că propunerile formulate la Oslo nu sunt semnificative.

Relansarea eforturilor diplomatice are loc pe fondul unor tensiuni între Volodimir Zelenski şi Donald Trump, care includ critici reciproce privind atacurile asupra rafinăriilor ruseşti şi livrările de motorină, dar şi limitări temporare ale reţelei Starlink şi ale alertelor timpurii, deşi Statele Unite au dezminţit orice schimbare în susţinerea acordată Ucrainei.