Uncategorized

Uncategorized

„Este un dezastru, e noaptea minții”. Sindicatele resping noua lege a salarizării și acuză Guvernul că adâncește inechitățile

Sindicatele critică dur proiectul legii salarizării unitare, despre care spun că este „un dezastru” pentru mai multe categorii profesionale, deoarece peste 40% dintre angajați vor avea salariile înghețate, sporurile scad.

Verzi mai mult
Uncategorized

Care va fi salariul unui profesor, medic sau judecător, din 2027. Șeful Armatei va lua cu 4.000 de lei mai puțin decât un deputat

Proiectul legii salarizării unitare, publicat luni de Ministerul Muncii, conține și simulări ale salariilor lunare brute din anul 2027 pentru mai multe categorii profesionale. Astfel, în timp ce salariile demnitarilor,.

Verzi mai mult
Uncategorized

Arabia Saudită strânge robinetul banilor. Neom și alte proiecte majore au intrat la apă, sunt prea scumpe chiar și pentru petrodolari

În urmă cu aproape zece ani, prințul moștenitor Mohammed bin Salman a lansat un plan amplu de transformare a Arabiei Saudite. Programul, numit Vision 2030, promitea să schimbe fundamental țara..

Verzi mai mult
Uncategorized

CNAIR anunţă că a câştigat şi la Roma un proces împotriva companiei Webuild, pentru întârzieri în construcţia Podului de la Brăila

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, luni, că a câşigat şi la Roma un proces de peste 87 de milioane de lei împotriva constructorului italian WeBuild,.

Verzi mai mult
Uncategorized

Bugetarii ale căror salarii scad odată cu noua lege a salarizării vor primi compensații lunare până în 2031

Bugetarii ale căror salarii vor fi mai mici după aplicarea noii legi a salarizării vor beneficia de o diferență salarială tranzitorie acordată lunar, până la 31 decembrie 2031, potrivit proiectului.

Verzi mai mult
Uncategorized

Putin a semnat o lege care i-ar permite să invadeze orice ţară, pe motiv că apără cetăţenii ruşi din străinătate

Președintele rus Vladimir Putin a semnat, pe 25 mai, un proiect de lege care îl autorizează efectiv să invadeze țări străine sub pretextul „protecției cetățenilor ruși” din străinătate, notează Kiev.

Verzi mai mult
Uncategorized

Antarctica este ultima frontieră a arhitecturii. Cine este omul care o proiectează aproape de unul singur

Puțini arhitecți în activitate pot spune, cu mâna pe inimă, că au influențat caracterul unui întreg cartier, darămite al unui oraș sau al unei țări. Totuși, pe un continent cu.

Verzi mai mult
Uncategorized

VIDEO: Premierul sună mobilizarea pentru PNRR. Primarii, puși să dea raportul

 VIDEO: Premierul sună mobilizarea pentru PNRR. Primarii, puși să dea raportul | Antena 3 .

Verzi mai mult
Uncategorized

Papa Leon: Șomajul în masă generat de AI ar putea deveni o „calamitate socială”. 4 mesaje de reținut din enciclica Suveranului Pontif

Enciclicele sunt una dintre cele mai înalte forme de învățătură ale unui papă adresate celor 1,4 miliarde de membri ai Bisericii Catolice și, de regulă, stabilesc prioritățile sale, evidențiind totodată.

Verzi mai mult
Uncategorized

Ministrul Muncii prezintă noua lege a salarizării: Ce bugetari vor câștiga mai mulți bani și ce sporuri vor dispărea

Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, și-a început conferința de presă prezentând cronologia elaborării proiectului de lege: Deși PNRR a fost adoptat încă din 2021, munca efectivă a început abia din 2022..

Verzi mai mult