![]()
Şoferii ar putea fi nevoiţi să respecte reguli noi în cazul culoarelor de salvare destinate maşinilor de intervenţie ale autorităţilor. Un proiect de lege depus de USR vizează reglementarea culoarului de salvare în Codul rutier, notează Agerpres. Se stabileşte concret cum trebuie deschis culoarul pentru maşinile de intervenţie aflate în misiune în condiţii de trafic aglomerat.
“Forma actuală a Codului rutier nu stabileşte clar ce trebuie să facă şoferii în condiţii de ambuteiaj sau trafic intens astfel încât să uşureze trecerea maşinilor de urgenţă – ambulanţe, autovehicule de pompieri ori de poliţie.
Deputaţii USR Dumitru Văduva şi Ovidiu Paraschivescu au depus un proiect pentru clarificarea legislaţiei şi pentru alinierea la prevederile europene, în condiţiile în care orice întârziere a echipajelor de urgenţă poate costa vieţi.
Regulile prevăzute acum în Codul rutier în cazul apropierii şi trecerii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară şi cu mijloace de avertizare luminoasă şi sonoră în funcţiune pot fi aplicate doar pe drumuri publice fără trafic intens sau ambuteiaje. Pentru trafic intens şi ambuteiaje, aşa cum se întâmplă în special în oraşe, nu sunt prevăzute însă reguli clare pentru conducătorii auto”, se arată într-un comunicat USR.
Cum s-ar forma culoarul de salvare
Dacă proiectul de lege va fi adoptat, iar Codul Rutier completat cu noile reguli, atunci şoferii ar urma ca, pe drumurile cu o singură bandă de circulaţie pe sens, să se tragă cât mai pe dreapta şi să lase loc în stânga. Pe drumurile cu două sau mai multe benzi şoferii de pe banda de lângă axul drumului se tragă autovehiculele cât mai în stânga, iar toţi ceilalţi spre dreapta, pentru a forma culoar pe mijlocul drumului, maşinilor de intervenţie.
Cine n-ar respecta aceste reguli noi de circulaţie ar urma să fie amendat.
Iniţiatorii acestui proiect afirmă că regulile prevăzute acum în Codul rutier în cazul apropierii şi trecerii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară şi cu mijloace de avertizare luminoasă şi sonoră în funcţiune pot fi aplicate doar pe drumuri publice fără trafic intens sau ambuteiaje. Pentru trafic intens şi ambuteiaje, aşa cum se întâmplă în special în oraşe, nu sunt prevăzute însă reguli clare pentru conducătorii auto.
