Uncategorized

Cu două zile înainte de procesul cu OpenAI, Elon Musk i-a dat un mesaj președintelui companiei. Voia o înțelegere. Ce răspuns a primit



Cu două zile înainte să înceapă procesul lui Elon Musk împotriva OpenAI, miliardarul i-a trimis un mesaj președintelui companiei în care s-a interesat dacă ar putea ajunge la o înțelegere. Când răspunsul nu a fost cel pe care și l-a dorit, Musk a promis că foștii săi aliați Sam Altman și Greg Brockman vor fi „cei mai detestați oameni din America”. Avocații Open AI au dezvăluit acest schimb de mesaje, când au încercat să le introducă ca probe în instanță, relatează CNN

În data de 25 aprilie, Elon Musk i-a trimis un mesaj președintelui OpenAI, Greg Brockman, „pentru a evalua interesul pentru o înțelegere”, potrivit unui document depus în instanță, duminică seara, de OpenAI.

Procesul, care ar putea zdruncina cursa din domeniul inteligenței artificiale prin îndepărtarea directorului general Sam Altman și a lui Brockman din conducerea OpenAI, dacă Musk își atinge obiectivul, a început săptămâna trecută la un tribunal federal din Oakland, California

Brockman i-a răspus lui Elon Musk cu sugestia ca ambele părți să renunțe la pretențiilor lor. Replica nu a fost pe placul fondatorului Tesla și SpaceX, care i-a dat mesaj înapoi spunând: „Până la sfârșitul acestei săptămâni, tu și Sam veți fi cei mai detestați oameni din America. Dacă insistați, așa va fi”. 

Elon Musk susține, în procesul său împotriva OpenAI, că foștii lui colaboratori Sam Altman și Greg Brockman s-au îmbogățit nedrept după ce au transformat compania, prin încălcarea legii, de la una caritabilă la una cu scop lucrativ, supravegheată de o fundație non-profit.


Musk, care a fondat alături de Altman și Brockman OpenAI și a finanțat puternic compania, susține că aceștia l-au indus în eroare pentru a dona bani în vederea creării a ceea ce este acum una dintre cele mai mari companii de inteligență artificială din lume, acuzându-i că au „furat o organizație caritabilă”. 

De cealaltă parte însă, OpenAI susține că însuși Musk ar fi promovat ideea unei structuri cu scop lucrativ și că acțiunea în instanță urmărește, de fapt, să afecteze un competitor, după ce nu a reușit să păstreze controlul asupra companiei. Musk a părăsit conducerea OpenAI în 2018 și a fondat propria companie de inteligență artificială, xAI, în 2023.

Avocații OpenAI au încercat să introducă mesajele lui Musk în instanță ca probe.  „Demonstrează motivul și părtinirea și, în special, că motivația domnului Musk în intentarea acestui proces este de a ataca un competitor și conducerea acestuia”, au scris avocații în document.

Însă judecătoarea Yvonne Gonzalez Rogers a respins cererea, spunând avocaților OpenAI că ar fi trebuit să prezinte aceste dovezi în timpul audierii lui Musk.

Altman a declarat luna trecută că se teme că Musk ar putea renunța la proces chiar înainte de începerea acestuia, lăsându-l pe el și OpenAI fără șansa de a-și prezenta versiunea. 

Avocații OpenAI, care s-au confruntat uneori cu Musk în sala de judecată săptămâna trecută, au prezentat dovezi despre care spun că arată că Musk își dorea ca OpenAI să devină o organizație cu scop lucrativ. Mai mult, acesta ar fi cerut să fie înregistrată o corporație în numele OpenAI. 

Avocații lui Musk au prezentat mesaje din 2022 în care acesta îi spunea lui Altman că evaluarea de 20 de miliarde de dolari a OpenAI, după investiția de 10 miliarde de dolari a Microsoft, i se pare o „înșelătorie”. „Sunt de acord că pare rău”, a răspuns Altman, menționând totodată că Musk a refuzat participația oferită de OpenAI.

Brockman, directorul general Sam Altman și alte figuri importante din industria tech urmează, de asemenea, să depună mărturie în următoarele săptămâni.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *