Uncategorized

Peter Magyar organizează sărbătoare publică în ziua în care-și va prelua mandatul de prim-ministru



Peter Magyar, liderul partidului ungar Tisza şi viitorul prim-ministru al guvernului Ungariei, a anunţat organizarea unei „sărbători publice de o zi întreagă, menită să marcheze schimbarea regimului”, care va avea loc sâmbăta viitoare la Budapesta, în aceeași zi în care va prelua conducerea guvernului ungar, informează MTI, citată de Agerpres.

Festivităţile vor avea loc în Piaţa Kossuth şi pe faleza Dunării, în faţa Parlamentului, în ziua constituirii noii legislaturi a parlamentului şi a votului pentru funcţia de prim-ministru şi depunerii jurământului, după alegerile parlamentare din 12 aprilie, câştigate de Partidul Tisza.

„Sesiunea inaugurală a Adunării Naţionale de după schimbarea regimului” va începe la ora 10:00 şi va putea fi urmărită în direct pe ecrane, a scris Magyar pe Facebook.

Votul de învestitură, depunerea jurământului şi discursul prim-ministrului vor avea loc la ora 15:00, iar de la ora 16:00 „sărbătoarea publică a schimbării regimului” va continua în Piaţa Kossuth, cu o paradă militară şi o ceremonie de arborare a drapelului, a detaliat acesta.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *