![]()
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, de la Suceava, că dacă moţiunea trece, guvernul rămâne în funcţie sub forma unui interimat, până la validarea unui nou cabinet în Parlament, iar dacă moţiunea nu va trece, atunci guvernul va trebui să se găsească „o formulă de susținere relativ stabilă”.
„În cazul în care săptămâna viitoare moţiunea trece, Guvernul rămâne în funcţie sub forma unui interimat până la validarea unui nou guvern în Parlament. Dacă moțiunea nu trece, guvernul funcționează în condiții normale. Asta înseamnă că e nevoie de negocieri parlamentare prin care să se găsească o formulă de susținere relativ stabilă”, a afirmat prim-ministrul.
Întrebat ce se va întâmpla dacă moțiunea va trece iar guvernul va fi demis, Bolojan a răspuns:
„PNL va avea o consultare așa cum este normal după această oțiune, indiferent care va fi soarta ei, pentru că va trebui să luăm anumite decizii. În baza acestei consultări vom propune o soluție pe care o întrevede PNL. Partidul are două decizii care au fost adoptate și în mod evident baza discuțiilor va fi legată de aceste decizii, în spiritul consecvenței și a responsabilității pe care un partid serios trebuie să le respecte”.
Întrebat, de asemenea, cum vede încercările PSD de a-i întoarce pe unii liberali împotriva sa, premierul a afirmat:
„E o lipsă de politețe și de respect, pentru că PNL nu a cerut niciunui partid din coaliție să facă anumite lucruri, să schimbe anumite persoane sau să adopte anumite politici. Sunt convins că PNL a învățat câte ceva din ce s-a întâmplat în ultimii ani”.
Ilie Bolojan a fost întrebat și dacă va mai rămâne președinte al PNL în cazul în care Guvernul Bolojan nu va trece testul moțiunii:
„Aceste aspecte vor fi discutate de către colegii din partid, dar PNL are un președinte ales prin congres, nu există probleme pe aceste teme. Când ești președintele PNL ai o mare responsabilitate pentru că pe această funcție au stat niște oameni care te obligă la un anumit comportament. Când intru în clădirea Guvernului și mă uit în partea dreaptă, unde sunt premierii noștri care au făcut istorie, îmi dau seama ce responsabilitate mare am cât timp sunt președintele acestui partid. Parlamentarii care au semnat moțiunea își vor exprima votul săptămâna viitoare marți și atunci vom vedea care este rezultatul”, a răspuns el.
